Acasă ACTUALITATE A furat un telefon acum jumătate de an și n-a fost prins

A furat un telefon acum jumătate de an și n-a fost prins

0:00

Un individ, care a furat un telefon pe 1 august 2018, nu a fost identificat nici acum, deși a fost filmat de mai multe camere de supraveghere din incinta și din parcarea centrului comercial de unde s-a ”aprovizionat”. După jumătate de an, polițiștii cer sprijinul cetățenilor, cu speranța că astfel îl vor identifica pe cel care și-a însușit un telefon în valoare de 1.300 de lei.

După vizualizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, poliţiştii au constatat că cel bănuit de comiterea faptei este un tânăr în vârstă de aproximativ 14-16 ani, înălțimea de 165-170 de cm, păr negru, îmbrăcat cu pantaloni negri și tricou alb, care a beneficiat de ajutorul celorlalți membri și a profitat de neatenția personalului de serviciu”, a precizat agentul șef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamț. ”Acesta mai era însoțit de o femeie de aproximativ 40 ani, o fată de 14–15 ani și de un bărbat de aproximativ 45 ani, acest grup de persoane arătând ca o familie. Cei patru au plecat din parcarea centrului comercial cu autoturismul de culoare neagră din imagine, având numărul de înmatriculare CV 477 SL”.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru furt, însă autorul nu a fost identificat. Dacă vreo persoană cunoaște tânărul din imagini sau are informații care pot conduce la identificarea lui este rugată să anunţe Poliția municipiului Piatra Neamţ la telefon 0233/207009 sau să sune la 112! (C.M.)

Exit mobile version