Acasă ACTUALITATE A fost actualizat ordinul referitor la măsurile sanitare pentru activităţi culturale

A fost actualizat ordinul referitor la măsurile sanitare pentru activităţi culturale

0:00

Ministerele Culturii (MC) și Sănătății (MS) au actualizat ordinul comun referitor la desfășurarea activităților culturale în condiții de siguranță sanitară. Documentul anterior este anulat. Noul ordin a fost publicat vineri, 19 iunie, în “Monitorul Oficial”.

A fost actualizat ordinul referitor la măsurile sanitare pentru activităţi culturale, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Prezentul ordin actualizează reglementările pentru activitatea cu publicul și activitatea angajaților din instituțiile de cultură precum: muzee și galerii de artă, biblioteci și librării, dar și activitatea desfășurată pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, în domeniul producției de film și audiovizual, evenimentele/acțiunile culturale organizate în aer liber și de tip drive-in”, se precizează într-un comunicat de presă.

Potrivit ordinului, evenimentele private pot fi realizate cu maximum 20 de persoane, în spații închise, și cu până la maximum 50 persoane în aer liber, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară. Au fost reglementate repetițiile spectacolelor și concertelor în spațiu închis fără public. Se va evita prezența îndelungată pe scenă a actorilor din grupele de risc (de exemplu cei cu vârsta peste 65 ani și/sau cu boli cronice asociate). Expozițiile temporare de artă și design cum sunt cele de: pictură, desen, sculptură, design, instalații, artă new media, artă interactivă, performance, video, pot fi organizate în spații convenționale precum muzee, galerii sau cluburi de artă, biblioteci etc., dar și în spații alternative, în aer liber, hale sau vechi spații industriale, spații private, pavilioane temporare și altele. Textul integral al ordinului se poate consulta AICI. (M. CONSTANTINESCU)

Exit mobile version