Acasă ACTUALITATE A evadat ca să-şi mai bată o dată nevasta

A evadat ca să-şi mai bată o dată nevasta

0:00

A evadat ca să-şi mai bată o dată nevasta, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat din Târgu Neamţ, care se afla deja în arest la domiciliu pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului de restricţie cerut de soţie împotriva lui, a recidivat ieri, 1 august.

Acesta s-a dus acasă, a încercat să intre peste nevasta lui, probabil ca să-i mai aplice o „corecţie” fizică, însă aceasta a avut inspiraţia să încuie uşa.

Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit de poliţişti pe o stradă din Vânători Neamţ şi, cum aceştia ştiau că trebuia să fie în arest la noul său domiciliu, oamenii legii l-au dus la sediul poliţiei pentru verificări.

Aşa au aflat de „excursia” sa şi de încălcarea repetată a ordinului de restricţie, pentru care l-au şi reţinut pentru 24 de ore.

Astăzi, bărbatul urmează să ajungă în faţa judecătorilor din Târgu Neamţ care vor decide dacă arestul la domiciliu, de unde tot evadează, este suficient sau este necesar arestul într-un centru de detenţie.

A.C.

Exit mobile version