0:00

A dizlocat un geam și-a intrat în casă peste o bătrână s-o violeze, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat de 53 de ani, din Pâncești, a fost arestat, ieri, 6 august, sub acuzațiile de violare de domiciliu și tentative de viol. În seara de 3 august, el a dizlocat un geam de la casa unei bătrâne de 87 de ani, a intrat în camera în care dormea femeia și a încercat s-o imobilizeze și s-o violeze.  Era foarte beat și bătrâna a reușit să iasă din casă și să strige după ajutor. Vecinii au sunat la 112, dar individul a dispărut până ce-au sosit polițistii. A fost prins, reținut și dus în fața instanței care a decis: ”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman în dosarul de urmărire penală nr. 2444/P/2020 şi, în consecinţă dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 6 august 2020 şi până la data de 4 septembrie 2020, inclusiv, a inculpatului Halunga Aurel,aflat în stare de reţinere, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor concurente de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1, 2 din noul Cod penal (NCP), şi tentativă la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 32 alin. 1 NCP raportat la art. 218 alin. 1 NCP”.

C.M.

Articolul precedentUn bătrân și-a tranșat fiul și l-a aruncat în Siret, n-a fost găsit decât un braț
Articolul următorO căruță s-a izbit într-o mașină, la Roznov