0:00

A avea sau a nu avea spital nou la Târgu Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn plină criză generată de pandemia de coronavirus, un lucru a ieșit în evidență aproape peste tot în țară, fragilitatea sistemului sanitar. De aceea, tot mai multă lume își pune problema modernizării spitalelor sau a construirii unor noi. În Târgu Neamț spitalul a fost dat în folosință în 1852 și de atunci, cu banii care au fost alocați pentru reparații și extinderi se putea construi cel puțin unul nou. Discuții în acest sens au existat după anul 2012, între primarul Daniel Harpa și foştii manageri, dr. Mihaela Antohi şi dr. Florin Apostoae, alături de proiectanţi şi consultanţi.

Recent, noul manager al spitalului, a avut o discuţie informală cu un arhitect care a proiectat un spital pentru copii bolnavi de cancer din România.

„A fost strict o discuţie neoficială, ca să înțeleg cam cât ar însemna  construirea unui spital nou la Târgu Neamţ.  Am plecat de la alternativa, spital nou sau extindere a celui existent. Specialistul a fost foarte clar, ne-ar costa mai mult dacă am face o extindere la actualul spital decât dacă am construi unul nou din temelii. Pentru un spital nou cu 260 de paturi la Târgu Neamţ este nevoie de o sumă ce variază între 15-20 de milioane de euro. Sunt foarte mulţi bani. Cu această sumă ai clădirea la cheie, cum se spune”, a declarat dr. Alexandru Pătraşcu.

Primarul Daniel Harpa a confirmat faptul că ideea construirii unui nou spital la Târgu Neamţ este de aproximativ 6-7 ani de zile: „Atât eu cât şi cei implicaţi administrativ la spital am discutat cu zeci de proiectanţi şi cu zeci de consultanţi pentru a accesa fonduri europene. Evident că este necesară construirea unui nou spital, dacă ţinem cont de faptul că spitalul nostru are o adresabilitate la aproximativ 150.000 de locuitori, începând de pe Valea Muntelui şi până la Tupilaţi. Noi sperăm că pe noile axe de finanțare vom găsi soluția unei finanțări, altfel este greu doar din resurse locale.”

C.T. STURZU

 

 

Articolul precedentCoronavirus: În Neamț astăzi sunt încă 26 de persoane infectate. Cifrele oficiale în regiunea Nord-Est
Articolul următorTârgu Neamţ: Internaţional Bax Logistic angajează sortatori deşeuri reciclabile
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. In 1990 s-a discutat cu specialisti belgieni despre cum se poate scapa de microbii intraspitalicesti de la Tg.Neamt, din spital, care si atunci erau o problema.
    Concluzia:
    Trebuie daramata cladirea, ars bine locul(ptr.dezinfectie), nu se da voie nimanui sa ia nici o caramida (sunt impregnate cu microbi).
    Afara, la treizeci de ani se darama spitalul, se construieste altul; e optim d.p.d.v.economic.
    Pe termen lung.

    Doamne, ajuta!

Comentariile sunt închise.