Acasă EVENIMENT A ars o casă din Corni, satul dacilor liberi

A ars o casă din Corni, satul dacilor liberi

0:00

O locuinţă din Corni, comuna Bodeşti, a luat foc, în dimineaţa de 1 noiembrie, pe la ora 4, şi a fost distrusă în totalitate. Construcţia era în forma literei L, iar flăcările au distrus 200 mp de acoperiş (jumătate acoperit cu azbest și jumătate acoperit cu tablă) şi au mistuit absolut toate încăperile și anexele, inclusiv un atelier în care erau foarte multe scule, cu valoare importantă.

Incendiul a fost lichidat după câteva ore, iar pompierii au stabilit că a izbucnit din cauza unui conductor electric defect, la care s-a produs un scurtcircuit. Nu s-a putut salva nimic și pentru că lumea dormea la ora aceea și focul a fost observat foarte târziu, când deja cuprinsese tot acoperișul. (C.M.)

Exit mobile version