Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor din România (CNER) anunță că luni, 28 septembrie 2026, are loc un protest prin care elevii își arată nemulțumirea vizavi de proiectul inițiat de un grup de parlamentari PSD, care-i obligă pe elevi să poarte, din nou uniforme școlare (detalii puteți reciti aici).
Reprezentanții elevilor par deranjați mai mult de faptul că nu au fost consultați și de motivația inițiatorilor din Expunerea de motive a proiectului, în care se face referire la faptul că purtarea uniformei școolare ar putea conduce la reducerea bullyingului în școli.
„Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebați.
Ne-am exprimat opoziția, am explicat de ce uniforma obligatorie nu rezolvă problemele școlii și am cerut să fim ascultați. Proiectul a trecut însă de Senat, iar acum urmează votul decisiv în Camera Deputaților”, spun inițiatorii protestului.
Elevii îmbrăcați în negru, luni, la școală
Inițiativa a stârnit vii controverse și în mediul politic, pe fondul neînțelegerilor mai vechi dintre PSD și USR, dar i-a împărțit și pe părinții elevilor, în spațiul public, în mediul online în tabere „pro” și „contra” uniformei școlare obligatorii.
„Luni, 28 septembrie, vino în negru la școală! Protestăm împotriva uniformei obligatorii și a deciziilor luate fără consultarea elevilor.
Da, alegem să purtăm aceeași culoare. Una e să transmitem un mesaj împreună, de bunăvoie, și alta e să ni se impună cum să ne îmbrăcăm.
Participarea este voluntară: folosește hainele pe care le ai deja, chiar și un singur articol negru. Mergem la ore și ne facem vocea auzită fără să întrerupem cursurile.
Vorbește cu colegii tăi și dă mesajul mai departe. Educația nu se repară la croitorie!”
În comentariile la postarea CNER despre protest, o masterandă vorbește despre studii care ar atesta lipsa unei legături între purtarea uniformelor școlare și bullying, dar și despre faptul că o anumită ținută vestimentară nu are nicio influență asupra performanței școlare
„Studiul Ohio State University (2022), Ansari – eșantion 6.300 de elevi – a arătat că uniformele școlare nu au niciun efect semnificativ asupra experiențelor de hărțuire (bullying) sau anxietate socială raportate de elevi. Copiii din școlile cu uniforme obligatorii nu au raportat mai puțină hărțuire decât cei din școlile fără uniforme (…)
The School Uniform Movement and What It Tells Us About American Education” (2004), Brunsma – uniforma impune conformitate și limitează posibilitatea elevilor de a-și exprima individualitatea prin vestimentație. Pentru adolescenți, îmbrăcămintea reprezintă un important mijloc nonverbal de exprimare și de construire a identității, iar restrângerea acestei forme de exprimare poate afecta procesul de individualizare și dezvoltare a autonomiei”, precizează Diana Livesay, masterand în Media management, într-un larg comentariu la postarea CNER de pe Facebook.
Între timp, procedura legislativă își urmează cursul, Camera Deputațiulor, for decizional, urmează să voteze proiectul, iar după aceea va merge la promulgare.
Angela Croitoru
Sursă foto: Facebook Consiliul Național al Elevilor

