Un bărbat în vârstă de 86 de ani, din localitatea Zvoriștea, județul Suceava, a supraviețuit căderii într-o fântână adâncă de 8 metri. S-a întâmplat pe 25 septembrie, iar cu ajutorul pompierilor militari a fost scos la timp, fiind conștient și cooperant. Alarma s-a dat dimineață, fiind solicitate în ajutor forțe de la Detașamentul de pompieri Suceava și salvatorii de la Serviciul de Ambulanță.

„Victima, un bărbat în vârstă de 86 de ani, se afla în fântână, la o adâncime de aproximativ 8 metri. Din fericire, bărbatul era conștient și cooperant și a fost extras de către salvatori”, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava. După ce l-au scos la suprafață, pompierii l-au predat echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, care l-a transportat la spital pentru investigații suplimentare.

FOTO ISU Suceava


