Vacanțe tot mai dese în învățământul preuniversitar. Sărbătorile ce reduc săptămâna de școală la… trei zile!

O situație interesantă în învățământul preuniversitar, unde săptămâna 1-5 iunie, a prins nu una, ci două zile libere! Luni a fost Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie, iar, vineri, se sărbătorește cu o nouă zi liberă, Ziua Învățătorului.

Practic, elevii și cadrele didactice au mai ajuns în școli doar pentru trei zile din cele cinci de cursuri ale unei săptămâni normale. Potrivit tradiției, va fi o minivacanță, 5-7 iunie, în educația preuniversitară. Un fel de antrenament pentru vacanța mare care bate și ea la ușă.

Pentru absolvenții de liceu joi, 4 iunie, este practic ultima zi de cursuri, iar gimnaziștii din clasa terminală mai au și ei doar o săptămână de școală, înaintea Evaluării Naționale.

Toți ceilalți elevi vor intra în vacanța dintre anii școlari, începând cu data de 19 iunie.

Oficial și legal, Ziua Învățătorului este zi nelucrătoare pentru personalul din învățământul preuniversitar, în baza Contractului Colectiv de Muncă din Educație, lucru statuat încă de acum doi ani.

O problemă ar trebui să fie, cel puțin pentru profesori, care trebuie să apese accelerația și la predare și la evaluarea copiilor, fiindcă suspendarea cursurilor se face fără ca programul școlar să fie recuperat ulterior.

Angela Croitoru

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...