Bacău. Doi bărbați prinși după ce au încercat să mituiască un polițist cu 2500 de euro

Doi bărbați, în vârstă de 22 și 53 de ani, au fost prinși în flagrant de polițiștii băcăuani după ce ar fi încercat să ofere 2500 de euro unui agent de poliție pentru a obține o soluție favorabilă într-un dosar penal și restituirea permisului de conducere.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au documentat activitatea infracțională a celor doi suspecți.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bacău, acțiunea a avut loc pe 7 mai, în baza unui denunț formulat chiar de polițistul căruia cei doi i-ar fi propus suma de bani. În urma sesizării, anchetatorii au organizat și realizat prinderea în flagrant pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

„Din cercetări a rezultat că, cei doi ar fi promis și ulterior ar fi predat polițistului 2.500 de euro, pentru ca acesta să intervină la un coleg de-ai săi ce instrumentează un dosar penal în care unul dintre bănuiți este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației rutiere, în vederea obținerii unei soluții favorabile și restituirea permisului de conducere”, au declarat reprezentanții IPJ Bacau.

După realizarea flagrantului, cei doi au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale.

Foto: IPJ Bacau

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Motociclist rănit la Dumbrava Roșie

Un motociclist în vârstă de 55 de ani a...

Bacău. Patru bărbați reținuți după ce au legat un tânăr de un indicator rutier și l-au agresat

Patru bărbați din comuna Găiceana, județul Bacău, au fost...

Iași. 12 milioane de lei, prejudiciu provocat de o firmă de pază

Inspectorii antifraudă au descoperit în județul Iași un operator...