Bacău. Casă distrusă de foc la Mănăstirea Cașin. Flăcările au ajuns la acoperișul vecinului

În zorii zilei de marți, 10 martie 2026, o familie din satul Mănăstirea Cașin, comuna cu același nume, a rămas fără casă, după un incendiu cauzat de coșul de fum deteriorat (amănunte aici). Pentru că oamenii dormeau la acea oră, focul a fost observat și anunțat pompierilor târziu. Astfel încât, la sosirea militarilor de la Detașamentul de Pompieri Onești, flăcările cuprinseseră deja casa în întregime și se extinsese și la acoperișul unei gospodării învecinate.

“La locul solicitării s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, fiind alertat totodată Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și cu degajări mari de fum, fiind afectat și acoperișul unei case învecinate”, a transmis ISU Bacău.

Când și-a văzut munca de-o viață distrusă, proprietara locuinței a suferit un atac de panică, fiind preluată de echipajul SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Nu au fost înregistrate victime surprinse în incendiu.

“În urma incendiului, locuința a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 100 mp, iar acoperișul casei învecinate a fost deteriorat pe circa 30 mp. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum deteriorat. Vă reamintim importanța verificării și întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum, pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente care pot pune în pericol viața și bunurile materiale”, informează ISU Bacău.

FOTO-VIDEO ISU Bacău

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de...

Aniversare la Bacău – 618 ani de la prima atestare documentară

Este sărbătoare astăzi, 6 octombrie la Bacău unde se...

Bacău. Video-Foto. O săptămână de luptă cu focul în pădurea Cucuieți, Dofteana

De o săptămână, pompierii militari muncesc la incendiul izbucnit...

FOTO. Accident la Girov. Un bărbat a fost transportat la spital

Actualizare: „În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat...