Panică într-un bloc din Roman. O femeie și-a terorizat vecinii cu un cuțit

O femeie în vârstă de 57 de ani din Roman a fost reținută de polițiști, după ce și-ar fi amenințat vecinii cu un cuțit. Incidentul a avut loc pe data de 17 septembrie, în jurul orei 22:40, pe scara unui bloc din municipiu.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, femeia, care se afla în fața ușii locuinței unei familii cu care avea mai multe neînțelegeri, ar fi adresat amenințări cu moartea, având asupra sa un cuțit.

Sesizarea a fost făcută a doua zi de către capul familiei, un bărbat în vârstă de 45 de ani, care s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Roman.

În urma cercetărilor, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, iar femeia a fost reținută pentru 24 de ore. Autoritățile au inițiat procedura emiterii unui ordin de protecție, dar bărbatul a refuzat.

Femeia urmează să fie prezentată vineri, 19 septembrie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Denisa POPA

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora