TITULARIZARE: Peste 900 de posturi scoase la concurs!

581 de candidați din județul Neamț vor susţine, miercuri, 12 iulie, proba scrisă a Examenului Național de Titularizare pentru ocuparea posturile didactice din învăţămîntul preuniversitar. Candidaţii sunt repartizaţi în două centre de examen: Şcoala nr. 2 și Şcoala ”Elena Cuza”, ambele din Piatra Neamț. Proba scrisă începe la ora 10:00, profesorii având la dispoziție 4 ore pentru rezolvarea subiectelor. Rezultatele vor fi afişate pe 18 iulie.

TITULARIZARE: Peste 900 de posturi scoase la concurs!”Am afișat o listă cu disciplinele de examen în fiecare centru și, în același timp, am afișat și lista cu cei 581 de candidați care au fost declarați admiși pentru a participa la proba scrisă. Candidații sunt așteptați începând cu ora 8:00 în cele două centre. La avizierele școlilor respective sunt afișate repartizările pe săli și toate informațiile care țin de concursul de titularizare”, a declarat prof. Cristinel Secară, inspectorul şcolar responsabil cu managementul resurselor umane din cadrul ISJ Neamț.

Înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților a avut loc între 16 și 22 mai. Până pe 30 iunie s-au desfășurat probele practice/orale și inspecțiile la clasă. În total, în județul Neamț, sunt scoase la concurs 962 de posturi dintre care doar 61 necesită angajare pe perioadă nedeterminată.

”1.394 de posturi didactice complete, incomplete, fracțiuni au fost introduse în aplicație pentru a fi ocupate în etapele de mobilitate. Au fost completări, au fost restrângeri, au fost transferuri, repartizări pe perioadă nedeterminată în baza articolului 253 astfel încât au fost ocupate 432 de posturi. Au rămas 962 posturi care au intrat în etapa de ocupare prin concurs. Din acestea 962, pentru angajare pe perioadă nedeterminată, ceea ce înseamnă un post complet pe 4 ani, avem 61 de posturi: 31 în urban și 30 în rural. Cele 962 de posturi sunt distribuite astfel: 413 în urban, 549 în rural. Pentru angajare pe perioadă determinată sunt 901 posturi, din care 338 sunt complete (149 în urban+189 rural)”, a precizat Cristinel Secară.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minim nota 7.00 la proba scrisă, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minim nota 5.00. Repartizarea pe posturi pentru perioada nedeterminată se va face în şedinţa publică din 26 iulie, în ordinea notelor obţinute la examen. O notă mare la Examenul Național de Titularizare nu asigură neapărat și locul ca profesor titular, deoarece sunt materii la care sunt scoase foarte puține locuri la concurs. ”Acum doi ani am avut candidat cu 10 care nu a prins post pentru titularizare”, a mai adăugat inspectorul Secară.

Lista posturilor pentru concurs, perioada nedeterminată – AICI.

Lista posturilor pentru concurs, perioada determinată – AICI.

Posturile incomplete – AICI. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vara debutează cu o minivacanță – trei zile libere de Rusalii și Ziua Copilului

Începutul verii calendaristice înseamnă o nouă minivacanță pentru oamenii...

Foto. Accident cu răniți la Târgu-Neamț

Actualizare: „În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit...

RO-ALERT – urs la Bicaz Chei. Este a doua avertizare în mai puțin de 24 de ore

Actualizare „Astăzi, jandarmii montani nemțeni au intervenit în localitatea Bicaz-Chei,...