Neamț: Școli modernizate prin proiectul Olimpiadele K

captureDouă unități de învățământ, din Neamț, au reușit să reabiliteze o sală de sport și să modernizeze un laborator de informatică cu bani câștigați în cadrul proiectului Olimpiadele K, sponsorizat de Kaufland România și implementat în parteneriat cu Școala de Valori și Ministerul Educației.

Liceul Tehnic ”Gh. Ruset-Roznovanu” din Roznov și Colegiul Național de Informatică din Piatra-Neamț au câștigat câte 20.000 de euro, în cadrul demersului amintit, ca urmare a faptului că, așa cum le-a cerut competiția, ”au inițiat și implementat activități educaționale extra-curriculare, pentru a stimula în rândul copiilor creativitatea, spiritul civic și lucrul în echipă”. Astfel, liceul din Roznov a investit banii în sala de sport, care avea nevoie reabilitare, iar CNI a folosit banii pentru a îmbunătăți laboratorul de informatică din unitate.

Peste 2.000 de elevi beneficiază de noile facilități. ”În anul școlar 2015-2016, 1.190 de grădiniţe, şcoli elementare, gimnaziale şi licee s-au mobilizat cu pasiune și determinare, realizând nu mai puțin de 57.474  de activități educaționale pe tot parcursul competiției, documentate și încărcate pe platforma online www.olimpiadelek.ro. La finalul competiției, cele 103 echipe fruntașe au fost recompensate cu premii totale în valoare de peste 2 milioane de euro”, au precizat organizatorii competiției. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Video. Botoșani. „Blue Guardians” intervin la un jaf bancar!

"În urma unui jaf asupra unei unități bancare, comis...

Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

Un scurtcircuit electric produs de la un conductor defect,...

Când se achită pensiile în luna iunie

Pensiile vin cu o zi mai târziu în luna...