Primăria Piatra-Neamţ nu are autorizaţie PSI; dar are risc multiplu de incendi

piata arsa
Piața din Piatra Neamț a avut autorizație…și asigurare

Instituţia care conduce municipiul Piatra-Neamţ şi între pereţii căreia se „nasc” legile locale funcţionează, în afara legii, fără nicio problemă. Cel puţin în afara legii care o abligă să aibă autorizaţie de securitate la incendiu, că tot a devenit documentul respectiv subiect de dezbatere naţională din octombrie 2015 încoace. Întâmplător, controlul pe care Inspecţia de prevenire din cadrul ISU Neamţ l-a făcut atât la Primăria Piatra-Neamţ, cât şi la societăţile din subordine a avut loc în luna octombrie, înainte de tragedia din Clubul Colectiv.

Pompierii au verificat aşadar sediul primăriei; sediul Biroului de Management al Situaţiilor de Urgenţă de pe strada Privighetorii; Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra Neamț – Serviciul pentru Educație Timpurie Antepreșcolară; Poliția locală Piatra Neamț;Direcția de taxe și impozite Piatra Neamț; CMI URBAN – bazarul și piețele din municipiu; CMI URBAN, la montarea cortului în Piața Centrală Piatra Neamț; SC LOCATIV SERV – Mall Forum Center; SC LOCATIV SERV – Sala Polivalentă Piatra Neamț; SC PERLA INVEST – sediul şi stațiile de plecare şi de sosire ale telegondolei, precum şi SC PUBLISERV Piatra Neamț.

Prima problemă consemnată în raportul de control este că ambele corpuri ale sediului Primăriei Piatra-Neamţ funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. Asta în ciuda faptului că sediul vechi ar fi avut nevoie de un astfel de document din momentul în care au început lucrările de extindere şi supraetajare, iar cel nou de când a fost amenajat cu destinaţia de sediu. Primăria însăşi a închis Sala Polivalentă tocmai pentru că nu avea autorizaţie (acum a obţinut-o), dar n-a avut aceeaşi grijă şi pentru propriile sedii. Totuşi, în momentul de faţă se ocupă cineva de întocmirea documentelor necesare şi tocmai pentru că demersurile au început, pompierii n-au aplicat nicio amendă.

Asta deşi lipsa autorizaţiei este dublată de probleme la instalaţiile electrice, la împământări şi la verificarea periodică a centralelor termice pe combustibil gazos, conform instrucţiunilor de funcţionare, verificare şi întreţinere (verificarea ISCIR). Iar dacă toate aceste nereguli pot afecta mai cu seamă personalul care lucrează în primărie şi la societăţile subordonate, există şi două „dureri” pentru toţi cetăţenii municipiului: cantităţi insuficiente de materiale de apărare împotriva inundaţiilor şi de combatere a efectelor poluărilor accidentale, şi adăposturile de protecţie civilă „neoperative” pentru că au fost modificate şi folosite pe post de pivniţe.

Cei de la ISU Neamț au dispus niște măsuri privind înlocuirea ușii, cu închidere spre exterior, nu spre interior, și a rigipsului de pe unul dintre pereți. Aceste probleme au fost deja remediate. Nu s-a pus problema închiderii instituției, ci doar a respectării acelor măsuri”, a declarat Vlad Tudor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra Neamț.

Cristina MIRCEA

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Două gospodării afectate de un incendiu. O persoană a fost salvată de pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Ipotești, județul...

Trafic blocat. Autotren răsturnat pe DN 15D, în Gâdinți

Un autotren încărcat cu lemne s-a răsturnat vineri, 24...

Bacău Filtre rutiere pe “șoseaua morții”, DN 2 – E 85 și în județul Bacău!

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Bacău organizează filtre rutiere...

Suceava. Două gospodării afectate de un incendiu. O persoană a fost salvată de pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Ipotești, județul...

Trafic blocat. Autotren răsturnat pe DN 15D, în Gâdinți

Un autotren încărcat cu lemne s-a răsturnat vineri, 24...

Bacău Filtre rutiere pe “șoseaua morții”, DN 2 – E 85 și în județul Bacău!

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Bacău organizează filtre rutiere...

Acțiune a poliției pe DN2. Controale pentru reducerea accidentelor

Polițiștii rutieri au început astăzi, 24 aprilie, între orele...

Iași. Un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium după impactul cu un camion

Actualizare: După finalizarea intervenției de descarcerare, reprezentanții ISU Iași...

Reorganizarea ANAF. Parte din unitățile din țară ar putea fi desființate

Agenția Națională de Administrare Fiscală se reorganizează și aproximativ...