0:00

Controalele în teren s-au intensificat și au crescut și sancțiunile date de inspectorii de muncă. 190 de firme din Neamț au fost verificate luna trecută și 151 au fost sancționate, din care 39 cu amenzi în valoare de 202.500 lei.

4 școli de șoferi și firme de construcții amendate cu 100.000 lei de ITM Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLa patru firme din domeniul construcții și școli de șoferi amenzile au cumulat 100.000 lei, după ce inspectorii au găsit la lucru 6 persoane. „La patru angajatori, inspectorii de muncă au identificat şase persoane care prestau muncă nedeclarată. Două persoane prestau muncă în afara duratei timpului de muncă stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, iar patru persoane prestau muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă. În luna mai 2022 s-au efectuat 103 controale, s-au dispus 149 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi s-au aplicat în total 70 de sancţiuni contravenţionale, din care 28 amenzi în cuantum de 143.500 lei şi 42 de avertismente contravenţionale”, a precizat Elvis Sîsînă, purtătorul de cuvânt al ITM Neamț la conferința de presă de astăzi 15 iunie.

La celelalte 87 de firme controlate pe parte de securitate și sănătate în muncă au fost sancționate 81 de nereguli, din care 11 mai grave cu amenzi în valoare de 59.000 lei. În cursul lunii trecute s-au înregistrat 22 accidente de muncă, din care cele mai multe în contextul utilizării „necorespunzătoare a echipamentelor de muncă”, prin „căderea de la acelaşi nivel sau de la mică înălţime şi accidente de circulaţie. Dintre evenimentele comunicate, cinci au fost mortale. Toate evenimentele comunicate sunt în curs de cercetare”, potrivit aceleiași surse.

C.I.

Articolul precedentPrimarii se ascund după coaliţie! Vor impozite mai mari prin hotărâre de guvern
Articolul următorExercițiu ISU: Cutremure, explozie, incendii și acțiuni de salvare în Botoşani