„Tot ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman, în urma activităților operative desfășurate, au identificat trei tineri cu vârste între 15 și 20 de ani, din Roman, bănuiți de săvârșirea faptei”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
„Polițiștii romașcani au documentat acest caz, iar în jurul orei 21:00 a fost dispusă măsura reținerii tinerilor pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind recuperat prejudiciul aproape în totalitate. Astăzi, 17 ianuarie, tinerii sunt prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman pentru luarea unei măsuri preventive”. (C.M.)