„Siguranța comunității face parte din atribuțiile de zi cu zi ale polițiștilor, aceștia asumându-și în fața cetățenilor angajamentul de a interveni prompt și cu profesionalism cu fiecare ocazie”, a declarat agentul Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Ne mândrim cu colegii noștri care în momente de criză au onorat profesia aleasă, dând dovadă de curaj și devotament față de jurământul de credință, punând siguranța aproapelui mai presus de propria siguranță. Cu acest prilej, pentru merite excepționale în activitatea profesională au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim, 3 ofițeri și 12 agenți de poliție”.
Alţi 121 de poliţişti (26 de ofiţeri şi 95 de agenţi de poliţie) au fost avansați în gradul profesional următor, după îndeplinirea stagiului minim.