Acasă COMUNICATE PRESĂ 3 ani și 4 luni de închisoare pentru că și-a înjunghiat nevasta

3 ani și 4 luni de închisoare pentru că și-a înjunghiat nevasta

0:00

3 ani și 4 luni de închisoare pentru că și-a înjunghiat nevasta, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiVasile Cozma (70 de ani), din Chilii, comuna Valea Ursului, a fost ridicat de polițiști, în ziua de 20 mai, și condus la Penitenciarul Bacău, unde a fost încarcerat. Bărbatul are de executat o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare, pentru tentativă de omor. În ziua de Ignat, pe 20 decembrie 2018, Vasile Cozma și-a atacat nevasta. S-au certat, inițial, iar, la un moment dat, bărbatul a luat un cuțit și l-a înfipt în zona claviculei nevestei sale. Femeia, care are 69 de ani, a fost transportată cu ambulanța la spitalul din Roman. Fiind vorba despre o agresiune, cadrele medicale au anunțat poliția și, imediat, a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie. Starea victimei, însă, era destul de gravă, ceea ce a impus o intervenție chirurgicală de urgență. Medicul legist care a examinat femeia a stabilit că viața acesteia a fost pusă în pericol, motiv pentru care încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în tentativă de omor calificat. (C.M.)

Exit mobile version