Acasă ACTUALITATE 3 ani de pușcărie pentru conducere fără permis, mai bine fura un...

3 ani de pușcărie pentru conducere fără permis, mai bine fura un milion de euro

0:00

Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Roman, a fost ridicat de polițiști, în ziua de 27 septembrie, și escortat la Penitenciarul Bacău, în baza unui mandat de executare a unei pedepse de 3 ani și o lună de închisoare.

În fapt, la data de 24.03.2016, bărbatul a condus un autoturism în municipiul Roman, deşi avea permisul de conducere anulat”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Este admirabilă duritatea instanțelor în a pedepsi infracțiunile rutiere, însă deseori balanța justiției este dezechilibrată, pentru că în dosarele cu prejudicii de milioane de euro pedepsele sunt mai mult simbolice.

Și un alt exemplu de duritate, evident meritată, este al unui bărbat de 37 de ani, din Piatra Neamț, care a fost condamnat la 2 ani de închisoare, pentru conducere sub influența alcoolului. El a fost ridicat tot în ziua de 27 septembrie și condus la penitenciar, pentru o faptă comisă pe 26 decembrie 2016, când a fost prins la volan având o alcoolemie de 1,50 mg/l alcool pur în sânge. (C.M.)

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Exit mobile version