Acasă ACTUALITATE 2500 de candidați s-au înscris la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

2500 de candidați s-au înscris la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

0:00

2500 de candidați s-au înscris la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDupă finalizarea primei sesiuni de admitere, iulie 2021, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău s-au înscris 2500 de candidaţi români şi români de pretutindeni la studii universitare de licenţă şi master. Conducerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău mulţumeşte tuturor colegilor şi studenţilor care s-au implicat în promovarea ofertei educaţionale, precum şi reprezentanţilor din mass-media care au prezentat posibilităţile reale de formare oferite de universitate viitorilor studenţi. Universitatea va face demersuri la Ministerul Educației pentru suplimentarea de locuri bugetate, care urmează a fi puse la dispoziția candidaților în a doua sesiune de admitere.

După finalizarea confirmărilor, Universitatea va face publice locurile disponibile pentru cea de-a doua sesiune de admitere din septembrie 2021. Oferta educaţională a Universităţii include 35 de programe de studii universitare de licenţă, 26 de master şi 2 de doctorat, toate programele de studii fiind acreditate de către ARACIS.

Perioada de înscriere, pentru doua sesiune de admitere, la studiile universitare de licență și master, este 01-17 septembrie 2021. Admiterea la studiile universitare de doctorat se organizează doar în luna septembrie, în perioada 01-03 și 7-9 septembrie 2021. Perioada de înscriere, pentru programele de conversie profesională a cadrelor didactice, este 1-28 septembrie 2021. Pentru admiterea la Colegiul din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău au dreptul să se înscrie absolvenții de liceu, fără diplomă de bacalaureat (doar cu adeverință de absolvire a liceului), sau cu diplomă de bacalaureat sau diplome echivalente, cea de-a doua sesiune de înscriere desfășurându-se în perioada 01-06 septembrie 2021.

Informaţii complete privind admiterea pot fi obţinute accesând www.admitere.ub.ro, www.arp.ub.ro, adcol.ub.ro şi www.facebook.com/UniversitateaVasileAlecsandriDinBacau, sau la secretariatele facultăţilor.

Prorector pentru etica și imaginea universității,

Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU

Exit mobile version