*****
ACTUALIZARE 1: „De la ora 17:00 noi suntem în teren. Sunt probleme pe pârâul Turcului şi pe Bolovoaia. Am colaborat cu o firmă privată pentru un utilaj, ca să nu ajungă apa în casele oamenilor. La 21:30, în Văleni, se lucrează cu două utilaje Publiserv. Oamenii de la SVSU Piatra Neamț au descongestionat traficul. Apa este până la pod. Oamenii stau cu frica în sân. Au pus saci cu nisip și tablă ca să nu le intre apă în case. Nu sunt suficiente utilaje. Toată lumea este în front. Dar probabil vor fi inundații în noaptea asta”, a declarat Cătălin Misăilă, viceprimar al municipiului Piatra Neamț. (ZCH NEWS)
******
ŞTIRE INIŢIALĂ: Ploile torenţiale din ultimele 24 de ore au avut efecte dezastruoase şi la Piatra Neamţ.
Cele mai afectate cartiere, potrivit autorităţilor, sunt Dărmănești și Văleni.
Probleme deosebite sunt pe strada Cetatea Neamţului, iar pâraiele Bolovoaia și Turcului, din cartierul Văleni şi râul Cuejdi sunt foarte aproape de a ieşi din matcă.
„S-a spart o porțiune de dig de pe Cuiejdi în zona Dărmănești. S-au demarat procedurile pentru remedierea situației. Am chemat un buldozer să remedieze problema. Poliţia Locală e pe teren împreună cu Publiservul și Apa Serv, care desfundă canalizările și decolmatează șanțurile. Noi suntem pe poziții toată noaptea”, a declarat Eugen Pancu, șeful Poliţiei Locale Piatra Neamţ. (ZCH NEWS; FOTO: Facebook)