Procurorii DIICOT Iaşi au reţinut, joi, 28 ianuarie, pentru 24 de ore, 7 persoane acuzate de trafic de droguri, potrivit unui comunicat de presă. Paul Vlad Obreja, Ionuţ Andrei Paraschiv, Ovidiu Chelariu, Răzvan Gheorghe Baciu, Cristian Ştefan Homoranu, Mihai Iulian Pîrcălabu sunt acuzaţi de „săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu”, iar Cristina Solomon de „săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat şi complicitate la trafic de droguri de risc în formă continuată”.
Procurorii vor sesiza Tribunalul Iaşi cu propunere de arestare preventivă. În cazul altor două persoane audiate a fost dispus controlul judiciar. Acţiunea a fost efectuată împreuna cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi. Suportul de specialitate a fost asigurat de Departamentul de Informații şi Protecție Internă. (ZCH NEWS)