Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, anul acesta, de Crăciun, va fi neaşteptat de cald şi nici ultima zi a anului nu va fi una foarte-foarte rece. Conform prognozei publicate luni, 21 decembrie, pe site-ul ANM, intervalul 21-27 decembrie ne va delecta chiar şi cu temperaturi de 10 grade Celsius. Nici minimele nocturne nu vor coborî mai jos de zero grade Celsius. Abia după 28 decembrie se prognozează o scădere a temperaturilor, dar nu de speriat, minimele oprindu-se la -5 grade Celsius. Maximele vor urca până la 4 grade Celsius. Precipitaţiile vor fi slabe, iar ninsorile absente! Prognoza detaliată, la munte şi în Moldova în rândurile următoare:
MOLDOVA
În prima săptămână a intervalului de referinţă, 21-27 decembrie, valorile termice vor caracteriza o vreme mult mai caldă decât ar fi normal pentru ultima decadă a lunii decembrie, astfel că media maximelor va fi de 6-10 grade, iar a minimelor de 0-3 grade, temperaturi chiar mai ridicate fiind de aşteptat în data de 23 decembrie. Apoi, începând din 28 decembrie, este estimată o răcire a vremii care se va concretiza prin valori mai apropiate de cele climatologic specifice, respectiv 1-4 grade ziua şi -5 până la -2 grade noaptea, mediat pe regiune.
MUNTE
În perioada 21-24 decembrie valorile de temperatură vor fi mult mai ridicate decât cele normale în ultima decadă a lunii decembrie, respectiv maxime de 3-8 grade şi minime de -3 până la 0 grade, în medie. O răcire a vremii se va produce între 25 şi 28 ianuarie, regimul termic menţinându-se totuşi peste cel obişnuit, urmând ca scăderea temperaturilor să continue şi la sfârşitul anului şi în primele zile de ianuarie, când valorile vor deveni apropiate de mediile climatologic specifice, cu -3-0 grade ziua şi -9 până la -3 grade noaptea, în medie.
Prognoza pentru toate regiunile ţării:
https://zch.ro/wp-content/uploads/2015/12/prognoza-21decembrie-3-ianuarie.pdf
(ZCH NEWS; GRAFICE: ANM)