Cercetările au stabilit că, împreună cu alte persoane, nemțeanul a pus pe picioare o reţea de prostituţie, victime fiind în special minore provenite din mediul rural. Începând cu 2013, bărbaţii au racolat mai multe fete din judeţele Iaşi şi Vaslui, folosind clasica metodă lover-boy. Tinerele au fost duse la Londra, dar și în Germania, Austria şi Elveţia.
Din banii obţinuți, acuzații au achiziționat apartamente în Iaşi, mai multe autoturisme de lux şi alte bunuri de valoare, în special bijuterii, dar au înființat o casă de amanet, pentru a păstra aparenţa de legalitate a câștigurilor astfel obținute. În același scop au fost înființate firme-paravan, o societate de curățenie, una de intermediere vânzări autoturisme şi două spălătorii auto. Rețeaua a fost destructurată de procurorii DIICOT în septembrie 2017.
(G. S)