”Cerul este acoperit, cu ploi ușoare înregistrate în județele Suceava și Neamț, fără fenomene speciale, iar vizibilitatea este bună. Carosabilul este umed în județele Botoșani, Iași, Neamț și Suceava, uscat cu sectoare umede în județele Bacău și Vrancea, respectiv uscat, în județele Galați și Vaslui. Pe timpul nopții, având în vedere temperaturile scăzute, s-a acționat preventiv cu 9 autoutilaje și s-au răspândit 10,1 tone material antiderapant, în zonele de munte ale județelor Neamț, Suceava și Vrancea. Temperatura aerului în regiune este cuprinsă între 4°C la Câmpulung Moldovenesc și Piatra Neamț și 9°C la Bacău”, precizează oficialii DRDP Iași.
Potrivit avertizării, în acest interval, vremea va fi deosebit de rece și se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, în zona montană înaltă se va depune strat nou de zăpadă, iar, temporar, vântul va avea unele intensificări, spulberând zăpada. În zonele subcarpatice aferente acestor masive, îndeosebi din Moldova și Transilvania, precipitațiile vor fi mixte. Vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul zilei de marți, 8 octombrie, precum și în noaptea de marți spre miercuri. (ZCH News)
SURSA: DRDP Iași