0:00

1 noiembrie – termen de depunere a documentației pentru subvențiile acordate apicultorilor, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Sursă foto: agrointel.ro

Crescătorii de albine din Neamț pot depune dosarele pentru decontarea motorinei folosite în trimestrul III al acestui an la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, până la data 1 noiembrie, inclusiv. Apicultorii pot beneficia de această subvenție, acordată ca ajutor de stat, în baza unei cereri de plată pentru combustibilul folosit în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2021.

În momentul de față se așteaptă și aprobarea cadrului legislativ pentru ajutorul de minimis, actul normativ aflându-se în dezbatere publică.

Pentru a beneficia de subvenție, agricultorii trebuie să depună, pe lângă cererile de plată, și următoarele documente justificative:

– situația centralizatoare a cantităților de motorină folosite pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

– copie a facturilor/ bonurilor fiscale de achiziționare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

– situația privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

– copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;

– copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Bugetul aprobat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul acesta pentru ajutorul de stat pentru acciza la motorină este de 569.039 mii lei, din care se subvenționează 1,572 lei/ litru.

Mădălina Z.

Articolul precedentHoţ „nocturn” arestat după ce a furat 9 laptopuri dintr-o şcoală
Articolul următorOpel distrus de flăcări într-o parcare de la Iulius Mall
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.