0:00

ZIUA DIABETULUI: Determinări (probabil) gratuite de glicemii la Piatra Neamţ şi Roman!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDirecţia de Sănătate Publică Neamţ dedică o serie întreagă de manifestări „Zilei Mondiale a Diabetului”, conform unui comunicat de presă. Sigur că, având în vedere starea de lucruri din sistemul sanitar românesc (strict pe partea administrativă şi a alocării de fonduri, ca să fim mai precişi), dintre toate manifestările cele mai interesante sunt cele organizate la Piatra Neamţ (13 noiembrie, 8 – 10, Centrul Medical Biomedica, scări Spital Judeţean) şi Roman (14 noiembrie, 8 – 12, Farmacia Centrum Mina). La aceste acţiuni, cei interesaţi pot beneficia de „determinarea glicemiei, măsurarea greutăţii şi a tensiunii arteriale”, toate acompaniate de „consiliere pentru un stil de viaţă sănătos şi distribuirea de pliante şi broşuri de educaţie pentru sănătate”. Acestea sunt probabil gratuite, pentru că nu se precizează altfel în comunicatul de presă al DSP Neamţ.

DSP Neamţ va demara marcarea Zilei Diabetului încă de miercuri, 11 noiembrie, prin postarea pe site-ul propriu a „materialelor informative referitoare la eveniment”. De asemenea, pe 18 noiembrie vor avea loc activităţi de informare şi educare a elevilor Colegiului Naţional de Informatică din Piatra Neamţ, cu începere de la ora 11. În intervalul 16 – 20 noiembrie 2014 (aşa scrie în comunicatul DSP, dar credem că e o eroare în conformitate cu importanţa Zilei Diabetului, mai sigur fiind vorba de 2015!) se vor distribui pliante de educaţie pentru sănătate în cabinetele medicilor de familie şi în cabinetele medicale şcolare.

„În judeţul Neamţ, în primele 9 luni ale anului 2015, s-au înregistrat 1.215 cazuri noi de diabet zaharat, faţă de 1.128 cazuri noi înregistrate în aceeaşi perioadă a anului 2014. La 30 septembrie 2015, în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, erau rămaşi 24.714 bolnavi cu diabet zaharat”, potrivit comunicatului DSP Neamţ, semnat, în solidar, de dr. Dan Morenciu, dr. Daniela Marcoci şi dr. Carmen Dumitreasa. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentNumai 48 de clădiri ale şcolilor din Neamţ sunt autorizate PSI
Articolul următorUn poliţist a „executat” 7 ANI conducere fără permis!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.