0:00

Duminică, 9 septembrie, manifestările dedicate celei de-a V-a ediţii a Zilei comunei Agapia, organizate pe frumosul platou al fostei stâne turistice, a adunat sute de oameni, dar şi numeroase oficialităţi locale şi judeţene. Gazde au fost viceprimarul Mihai Vasiliu şi fostul primar Neculai Nastasă, care, după oficierea unei slujbe religioase de către preoţii comunei, şi-au invitat oaspeţii de seamă pe scenă: senatorul Emilia Arcan, Mariceza Andrei, din partea Prefecturii Neamţ, primarii de Târgu-Neamţ (Daniel Harpa), Bălţăteşti (Emilia Acozmei), Vânători-Neamţ (Adriana Petrariu), Petricani (Ticuşor Vasiliu), Grumăzeşti (Constantin Matasă), Pipirig (Vasile Dorneanu), Răuceşti (Dumitru Bălăjel), consilierul judeţean Mihai Stoica şi alţii.

„Au trecut 5 ani de la prima ediţie. Este o zi în care ar trebui să uităm de griji, o zi în care să ne înveselim. Să aveţi parte de o zi minunată. Să fiţi sănătoşi! La Mulţi Ani tuturor românilor, în Anul centenarului! La Mulţi Ani Agapia!”, a transmis Neculai Nastasă. „Mă bucur că avem lângă noi oaspeţi de seamă. Urez tuturor multă sănătate”, a transmis şi viceprimarul Mihai Vasiliu.

Administraţia locală şi-a premiat cetăţenii care fac cinste localităţii, respectiv pe veteranul Vasile Ioniţă, la împlinirea a 105 de ani, dar şi cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, copii născuţi în 2018 şi elevii cu rezultate deosebite la învăţătură. Manifestarea a continuat cu programul oferit de artişti consacraţi. Îndrăgita interpretă Angela Rusu a oferit un recital de zile mari, iar renumita Mioara Velicu a încălzit atmosfera. Alţi artişti consacraţi, cum ar fi Roxana Nemeş, Hevito, Angela Rusu, Chihlimbar, Catharsis, Ionuţ Galani Band sau Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” au încins atmosfera de pe platoul fostei stâni turistice de la Agapia, în perfectă simbioză cu bucatele de la Festivalul „Ceaunul Fermecat” al Asociaţiei „Valea Ozanei”. Chiar dacă soarele s-a încăpăţânat să nu iasă de sub nori, chiar dacă vântul a adus şi un aer destul de rece, sutele de cetăţeni adunaţi la manifestare şi-au văzut de joc şi voie bună, de bucatele ceaunelor fermecate şi de muzica de calitate oferită de artiştii invitaţi. Manifestarea s-a încheiat cu un frumos foc de artificii, aplaudat la scenă deschisă de către toţi cei rămaşi până în miez de noapte. (C.T. STURZU)

Articolul precedent16 copii din străinătate învață în liceele din Neamț
Articolul următorDeschidere de an şcolar la Şcoala Postliceală Sanitară „Laureatus” din Târgu-Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.