0:00

Zilele Porților Deschise la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași organizează, în perioada 23–26 martie, „Zilele Porților Deschise”, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ. Este vorba despre „un eveniment dedicat elevilor din clasele IX-XII, cu scopul de a se familiariza cu universitatea și activitățile acesteia”. În cele 4 zile, tinerii pot participa la vizite în laboratoare, cursuri deschise din toate domeniile, jocuri sportive, tururi ghidate și prezentarea ofertei academice. Participarea la toate activitățile este gratuită. Înscrierile au fost deschise începând de luni, 27 februarie.

„«Zilele Porților Deschise» le propune elevilor o modalitate directă și interactivă de a face cunoștință cu viața de student, dincolo de simpla consultare a ofertelor de admitere. În total, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» organizează 204 activități ce includ acțiuni interactive la facultăți, vizite la Muzeul Universității, prezentări despre bursele din Programul Erasmus+, dar și workshop-uri organizate de specialiștii în carieră care îi ajută pe elevi să se orienteze spre facultatea potrivită”, mai precizează sursa citată.

Zilele Porților Deschise la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiFiecare facultate va participa cu un stand la Salonul Ofertelor Educaționale, care se va desfășura zilnic, în intervalul 23-26 martie, în Sala Pașilor Pierduți, între orele 10:00-14:00. Aici vor fi prezenți studenți și profesori de la cele 15 facultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza”, care le vor putea răspunde elevilor la întrebări despre facultate.

Zilele Porților Deschise la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă mai bine ce înseamnă cursurile universitare, facultățile au pregătit o serie de prelegeri pe teme de interes general. Printre ofertele de cursuri deschise se numără: „Jurnal intim. Un altfel de Marin Preda” (joi 23 martie – Facultatea de Litere), „Turismul pentru cucerirea vârfurilor de mare altitudine – Everest” (vineri, 24 martie – Facultatea de Geografie și Geologie),”Cristalizarea opiniei publice în societatea contemporană” (sâmbătă, 25 martie, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice).

Zilele Porților Deschise la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn fiecare zi a evenimentului vor fi organizate tururi ale universității ce presupun vizitarea locurilor emblematice și familiarizarea cu zona în care elevii își vor petrece peste câțiva ani studenția. Pe tot traseul turului, participanții vor fi însoțiți de un ghid care le va oferi mai multe informații atât despre locațiile vizitate, cât și despre viața de student.  Elevii, dar și profesorii și părinții, vor putea vizita: Aula Magna „Mihai Eminescu”– sala unde se desfășoară cele mai importante evenimente din viaţa universităţii; Librăria – cafenea TAFRALI – unul dintre centrele vieţii culturale din universitate; Campus „Titu Maiorescu” – inclusiv cantina  și Turnul Universității – o locație deosebită, cu vedere panoramică și cu acces de obicei restricționat.

Zilele Porților Deschise la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎnscrierea la „Zilele Porţilor Deschise” se face on-line, pe site-ul oficial al evenimentului www.uaic.ro/zpd. Modulul de înscriere permite realizarea unui „orar” personalizat, cu activități din oră în oră. Profesorii care însoțesc mai mulți elevi pot realiza programări comune pentru întreg grupul, iar la încheierea activităților cadrele didactice primesc o diplomă de participare din partea Universității. (ZCH NEWS; FOTO: Univ. „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi)

Articolul precedent”Flori pentru doamne” la CAR Pensionari Piatra Neamț
Articolul următorTomescu şi Iuganu convocate la echipa naţională! Iuganu ar putea pleca la CSM Bucureşti!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.