0:00

Vineri, 29 iunie, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu-Neamţ a avut loc deschiderea oficială a manifestărilor dedicate celei de-a XVIII-a ediţii a Zilelor Cetăţii Neamţ şi celei de-a V-a ediţii a Festivalului Medieval.

Printre cavaleri şi domniţe şi-au făcut apariţia şi reprezentanţi ai administraţiei locale, viceprimarul Vasile Apopei, city-managerul Geanina Fedeleş, consilieri locali, şefi de instituţii subordonate Consiliului Local, profesori, elevi, simpli cetăţeni, dar şi invitaţi precum Ion Asaftei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, consilierii  judeţeani Mihai Stoica și Marius Nechita, Iftime Petraru, şeful Gărzii de Mediu Neamţ, Nicolae Axentioi, protopopul de Târgu-Neamţ, prof. Elena Preda, inspector şcolar, Toader Mocanu, fostul prefect de Neamţ sau Vasilica Creţu, primarul comunei de Dobreni .

Moderatorii evenimentului a fost Cristina Petreanu şi Emanuel Becheru, actor la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ.

După un program artistic oferit de Străjerii Cetăţii, grup condus de preotul misionar Gheorghe Marian Filip, după spectacolul oferit de grupul de cavaleri şi domniţe condus de profesoara Anca Radu, o parte dintre invitaţi au fost poftiţi la masă de către gazde, iar restul s-au împrăştiat, cei curajoși, prin Parcul Cetate să se înfrupte din ceaunele fermecate, ceilalți, cu teama unor noi rafale de precipitații, au plecat acasă.

A fost evident că ploaia a dat mari bătăi de cap organizatorilor, dar în ciuada acestui impediment s-au dat asigurări că manifestările vor continua conform programului.

În Parcul Cetate şi în Cetatea Neamţ trebuiau să se desfășoare ieri seară spectacole de muzică, activităţi şi întreceri culinare, dansuri medievale şi mult aşteptatul foc de tabără, totul într-o perfectă simbioză cu bucatele şi vinul oferit la discreţie de comercianţi.

C.T. STURZU

Articolul precedentSituația drumurilor naționale din Moldova- comunicat oficial DRDP Iași
Articolul următorPrefectura propune evacuarea oamenilor din satele Stejaru și Bușmei, comuna Farcașa
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.