0:00

Daniel Zavate, noul tehnician principal al Cetății Târgu Neamț, se ocupă în continuare și de destinele echipei din Liga a IV-a, Speranța Răucești. El spune că, în iarnă, se va clarifica situația lui și apoi se va decide viitorul formației Cetatea. ”Eu mă ocup și de activitatea la echipa de Liga a IV-a Speranța Răucești. Cunosc foarte bine lotul Cetății și cred că ne putem bate la locul I. Este o misiune inedită pentru mine, dar sper că, în iarnă, se va rezolva totul, iar apoi vom ști ce avem de făcut”, a declarat Daniel Zavate, fost jucător al echipei de sub Cetate, dar și al Ceahlăului. Ca fotbalist, Daniel Zavate a jucat și la alte echipe precum Apemin Borsec sau Petrolul Moinești, dar ca antrenor a început munca de jos, din Liga a IV-a, cu Speranța Răucești, echipă pe care a dus-o pe primul loc, în acest an, la finele turului.

M. STOIAN

Articolul precedentEchipele nemțene din L3 încheie turul astăzi
Articolul următorNon-Știrea zilei