0:00

Zăngănit de arme în Orient, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* SUA şi Marea Britanie ameninţă cu intervenţia în Siria

* Iranul a ripostat cu ameninţări la adresa anglo-americanilor

* un atac cu arme chimice s-a soldat, pe 21 august, cu aproximativ 1.300 de morţi

Statele Unite și Marea Britanie avertizează că va exista “o ripostă importantă” dacă se va demonstra că regimul Bashar Al-Assad a utilizat arme chimice. În replică, Iranul lansează și el un avertisment. Președintele SUA, Barack Obama, a discutat prin telefon cu premierul britanic, David Cameron, despre situația din Siria, informează BBC News online. Cei doi lideri și-au exprimat “grava preocupare” în legătură cu “indiciile din ce în ce mai clare că în Siria a avut loc un atac semnificativ cu arme chimice”, a precizat Biroul premierului David Cameron. “Dacă Statele Unite vor depăși linia roșie, vor exista consecințe dure pentru Casa Albă”, a declarat generalul Masoud Jazayeri, vicepreședintele Statului Major al armatei iraniene. “Actualul război terorist din Siria a fost plănuit de SUA și de țările reacționare din regiune pentru distrugerea frontului de rezistență împotriva Israelului. Cei care alimentează conflictul nu vor scăpa de răzbunarea popoarelor”, a atras atenția Jazayeri. Iranul acuză constant SUA, alte țări occidentale și arabe că susțin insurgenții sirieni care luptă Împotriva regimului de la Damasc. Opoziția siriană susține că forțele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice în apropiere de Damasc, pe 21 august, atacul soldându-se, potrivit insurgenților, cu 1.300 de morți. Armata siriană a dezmințit categoric utilizarea de arme chimice la periferia orașului Damasc. Regimul Bashar al-Assad afirmă că forțele insurgente subordonate opoziției au utilizat arme chimice. Rusia, princialul aliat al Siriei pe scena internațională, a atribuit insurgenților sirieni presupusul atac cu arme chimice, afirmând că este un act de manipulare în scop propagandistic. “Opoziția siriană refuză să ofere acces anchetatorilor la locul incidentului. Apar din ce în ce mai multe dovezi că este vorba de un act criminal plănuit cu mult înainte, un act provocator. Pe Internet, relatările despre incident circulau cu câteva ore înainte de așa-numitul atac. Este o acțiune premeditată”, a reacționat Aleksandr Lukașevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. “În contextul acestui nou val de propagandă antisiriană, credem că apelurile unor capitale europene de a face presiuni asupra Consiliului de Securitate ONU și de utilizare a forței sunt inaccceptabile”, insistă Ministerul rus de Externe. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, organizație apropiată opoziției siriene, a anunțat că la Damasc s-au înregistrat 322 de morți, dintre care 54 de copii, în urma presupusului atac cu arme chimice. Spitalele din Siria au tratat aproximativ 3.600 de pacienți cu “simptome neurotoxice” după atacul comis la Damasc pe 21 august, dintre care 355 au murit, a anunțat Organizația “Medici fără Frontiere”, precizând însă că nu are capacitatea de a confirma “științific” utilizarea armelor chimice. Opoziția siriană susține că forțele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice în apropiere de Damasc, pe 21 august, atacul soldându-se, potrivit insurgenților, cu 1.300 de morți. Armata siriană a dezmințit categoric utilizarea de arme chimice la periferia orașului Damasc. Regimul Bashar al-Assad afirmă că forțele insurgente subordonate opoziției au utilizat arme chimice. Rusia, princialul aliat al Siriei pe scena internațională, a atribuit insurgenților sirieni presupusul atac cu arme chimice, afirmând că este un act de manipulare În scop propagandistic. (Mediafax)

Articolul precedentLiviu Ioan Stoiciu: „Grupul de la Durău nu a fost o gaşcă literară” (II)
Articolul următorSkandenberg la Târgu Neamț