0:00

Sâmbătă, vremea va fi călduroasă, dar uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza la deal şi la munte, în nord-vestul şi centrul ţării, iar noaptea, mai ales în sud-vest, unde local vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. În restul teritoriului ploi de scurtă durată vor fi posibile pe arii restrânse. Izolat cantităţile de apă, vor depăşi 20 l/mp şi sunt condiţii de grindină. Vântul va prezenta unele intensificări în sud-est, dar trecător şi în celelalte zone, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în estul Munteniei, sudul Moldovei şi vestul Dobrogei. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade, mai ridicate pe litoral. În regiunile sud-estice, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge izolat pragul critic de 80. La munte, vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza, unde local vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Valorile termice vor continua să crească uşor.

Duminică, vremea se va menţine călduroasă, iar în jumătatea de vest va fi şi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi noaptea, când se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, în Banat, Oltenia, local în Crişana, Maramureş, Transilvania, precum şi în zona de munte şi izolat în celelalte regiuni. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea unele intensificări la munte şi în regiunile sud-vestice, dar pentru scurtă durată şi în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26-28 de grade în estul Transilvaniei şi în Bucovina şi 34 de grade în Muntenia, sudul Moldovei şi partea continentală a Dobrogei, iar cele minime, în general, între 13 şi 22 de grade. La munte, vremea va fi în general instabilă, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii extinse, mai ales ziua, se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va prezenta unele intensificări. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior. (Z.C.H.)

Articolul precedentCopiii, învăţaţi cum să nu devină victime în vacanţă
Articolul următorMuzicieni pentru mileniul III