0:00

Viorel Stan: Laudațio pentru olimpicii nemțeni, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCel mai nou deputat de Neamț, Viorel Stan, a dat publicității un comunicat de presă în care laudă performanțele obținute de elevii nemțeni la olimpiadele naționale și concursurile școlare. Redăm textul integral mai jos:

„Învăţământul românesc demonstrează faptul că este unul competitiv, care aduce faimă şi prestigiu României. În fiecare an, ne putem mândri cu medalii la Olimpiadele Internaţionale, în situaţia în care starea educaţiei româneşti încă este un motiv de dispută între factorii decidenţi şi sindicatele de profil.

Astăzi, este rândul elevilor nemțeni pentru un binemeritat “LAUDAŢIO” de la tribuna Parlamentului României. Inspectoratul Școlar Județean Neamț informează că, în perioada 2 – 6 aprilie 2018, la Alba-Iulia, s-a desfăşurat Olimpiada Naţională de Istorie. Județul Neamț a obținut premiul al II-lea, la nivel național, la clasa a X-a, mențiune la clasa a IX-a și un premiu special MEN, la clasa a XI-a. Lotul olimpic de istorie a reprezentat cu onoare județul Neamț la Olimpiada națională de Istorie, în ierarhia națională fiind plasat pe locul al IX-lea.

Astfel, la Olimpiada Naţională de Istorie, eleva Maria Miruna Vasîlca (clasa a X-a, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Tîrgu Neamţ, profesor îndrumător dr. Adina Cucoş-Grigore) a obţinut premiul al II-lea, eleva Ionela Simona Miron (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Roman Vodă” Roman, profesor îndrumător Ionuţ Ciocoiu) a fost recompensată cu Premiul special MEN, iar Ioan Octavian Luca (clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra Neamţ, profesor îndrumător Dan Irimia) a primit Menţiune.

Un alt lot de elevi din judeţul Neamţ a obţinut rezultate foarte bune la Olimpiada Naţională de Chimie, desfăşurată în perioada 2-7 aprilie 2018, la Craiova. Astfel, la cea de-a 52-a ediție a Olimpiadei Naționale de Chimie au participat 7 elevi din clasele VIII-XI. Rezultatele elevilor au fost bune, obținându-se trei mențiuni MEN. Elevii recompensaţi cu aceste premii sunt: Andreea Grigoraş (clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială „Vasile Alexandri” Roman, profesor îndrumător Geanina Condurat), Ioana Ana Maria Leancă (clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Roman Vodă” Roman, profesor Crenguţa Mihaela Burlacu) şi Elena Filip-Muraru (clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, profesor Ionică Florica).

Suntem mândri de elevii nostri premiaţi, generaţia noastră de mâine cât şi de profesorii coordonatori care, în fiecare an, aduc bucurie şi cinste nemțenilor”.

Articolul precedent7 feluri de mâncare pentru prânzul bolnavilor internați la Spitalul Neamţ
Articolul următorApel la voluntari pentru curățarea Lacului Izvorul Muntelui
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.