0:00

DSV Neamț și OPC Neamț, cu coordonarea Prefecturii Neamț, au dispus măsuri specifice pentru perioada sărbătorilor pascale. Cele două instituții vor controla, în perioada imediat următoare și, cu precădere, în cea care precede Paștele, atât zonele cu concentrație mare de consumatori, cum ar fi piețele și zonele adiacente acestora, supermarketurile, unități de alimentație publică din mediul rural și urban, cât și unitățile și târgurile.

Scopul este acela al verificării modului în care sunt produse, depozitate, transportate și comercializate carnea de miel, ouăle, peștele și produsele lactate sau alte produse de origine animală. DSV Neamț a stabilit că în perioada 7-19 aprilie se vor efectua controale și verificări ale modului în care sunt respectate condițiile sanitar-veterinare în târgurile de animale, piețe agroalimentare, abatoare și centre de sacrificare temporare, unități de tranșare și comercializare și unități de alimentație publică.

În aceeași perioadă se va asigura permanența la nivelul DSVSA la care consumatorii pot anunța, inclusiv telefonic, aspectele privind nerespectarea normelor sanitar veterinare. DSVSA va efectua vericări comune cu OPC Neamț și IPJ Neamț.

Mieii vor trebui sacrificați în locuri speciale sau temporar amenajate și numai după un examen sanitar-veterinar, iar carcasele vor trebui marcate cu o ștampilă rotundă ce trebuie să indice un cod numeric acordat de DSVSA și indicativul de județ. Conform acelorași dispoziții, ouăle și produsele din ouă vor trebui vândute numai de centre autorizate, iar produsele lactate și peștele vor trebui vândute în spații speciale.
Și OPC Neamţ are un program special pentru toată perioada lunii aprilie. (I. CĂLIN)

Articolul precedentElena Cuza – credinţă şi milostenie
Articolul următorPaul Pintilie, împuternicit la Borleşti