0:00

Viitorul – Ceahlăul 2-0 (1-0), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ceahlăul pe post de ”SMURD”

Ceahlăul a ”resuscitat” echipa lui Hagi, care nu câștigase niciun meci în 6 etape, nepunându-i probleme serioase. Acest 0-2, cu Viitorul Voluntari e prima înfrângere pentru Florin Marin după 4 etape, de când a preluat echipa, dar impresia lăsată a fost că tinerii lui Hagi, majoritatea dintre ei veniți după un 0-8 rușinos în Germania, cu naționala de tineret, aveau nevoie de o gură de oxigen, în perspectiva salvării de la retrogradare. Ceahlăul, redevenită dintr-o dată o echipă ”cuminte”, a oferit, însă, mai mult de o gură de oxigen gazdelor și rămâne într-o zonă fără griji a clasamentului, cea de mijloc, deocamdată, cu 10 puncte. Elevii lui Florin Marin, care au dovedit că joacă exact partitura antrenorului, se pregătesc să dea piept etapa viitoare cu FC Brașov, noua echipă a fostului lor atacant, Constantinescu, aflat în formă de zile mari.

Cu ”sabia” deasupra capului

Formaţia gazdă a început tare jocul, sub spectrul retrogradării și ”biciuită” mereu de pe margine de strigătele lui Hagi, iar după 5 minute reuşea să bifeze prima mare ocazie de gol, după ce Tănase a fost foarte aproape să reia o minge de la 3 metri din faţa porţii nemţenilor. Viitorul a jucat în general avântat, curajos, la victorie, așa cum a știut, iar replica Ceahlăului, apatică, a fost cea care a surprins, pentru că pietrenii veneau în această deplasare din postura de favoriți. Golul a venit firesc, după jumătate de oră de joc, cînd Nikolov a şutat puternic de la 25 de metri, fără să fie jenat de vreun adversar, Jovici a respins mingea în faţă, exact pe direcția lui Tănase, care a îndeplinit o simplă formalitate, șutând cu sete sub bară din 6 metri: 1-0. A fost un gol marcat pentru liniștea lui Hagi, care s-a agitat pe margine mai mult decât toți elevii lui Florin Marin în teren, dând indicații la fiecare fază din joc.

Viitorul – Ceahlăul 2-0 (1-0), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Nimic nou după pauză

La pauză, nu s-a schimbat nimic în atitudinea Ceahlăului, semn că n-a existat niciun interes pentru a fi schimbat ceva în joc. Repriza secundă i-a avut în prim-plan tot pe puștii Viitorului, care au înscris al doilea gol în minutul 53, după o reuşită formidabilă a lui Mitriţă: o cursă printre fundașii Ceahlăului, finalizată cu un șut sub transversală, de la 18 metri, la care Clonin s-a întors cu spatele, în loc să atace jucătorul cu mingea: 2-0. Cu 20 de minute înainte de finalul meciului, Nikolov a văzut cartonaşul roşu pentru o intrare dură, însă formaţia lui Florin Marin tot n-a reuşit să pună în pericol poarta lui Balauru. În ultimul minut de joc, Mândruşcă, cel care vorbea înaintea meciului de încredere și atitudine pozitivă, a văzut şi el cartonaşul roşu după o intrare dură la portarul ilfovenilor, astfel că jocul s-a terminat cu câte un eliminat de fiecare parte. Dacă la final, jucătorii gazdă meritau felicitați, oaspeții au părăsit terenul cu capul plecat, fără nicio realizare într-un meci întreg. Viitorul a avut posesia mingii 54% din timpul de joc, a șutat spre poartă de 15 ori, pe poartă de 5 ori, față de numai 2 șuturi ale nemțenilor expediate de Marc și Chitoșcă în 90 de minute! A surprins titularizarea lui Jovic în locul lui Calancea, între buturi, moldoveanul traversând un vârf de formă, care l-a adus în prim-planul echipei naționale a Republicii Moldova. Apoi, a mai surprins netitularizarea lui Ștefănescu în linia de mijloc, mai ales că mijlocașul Ceahlăului venea odihnit de la naționala de tineret, el nefiind uitlizat în umilința cu Germania. Tehnica lui în regim de viteză putea juca un rol esențial în meciul desfășurat pe o suprafață sintetică rapidă, la care fotbaliștii, în general, se adaptează greu.

Viitorul – Ceahlăul 2-0 (1-0), ZCH NEWS - sursa ta de informații

La declarații doar Hagi

”Am muncit bine în aceste două săptămâni, am luat acum 3 puncte meritate, muncite, în faţa unei echipe cu un moral foarte bun care stătea excelent în ultima vreme. Eu zic că am reuşit un joc bun, chiar dacă am fost cu puţină teamă la început. Cred că acest meci ne va da moralul să obţinem şi alte rezultate bune”, a declarat Hagi la postul TV Look Plus, după terminarea jocului.

”Regele” a vorbit şi despre decizia sa de a reveni în antrenorat, chiar la echipa pe care o patronează: ”O să vă explic de ce am avut această opţiune. Eu tot timpul am fost lângă ei, iar ei ştiau asta. Acum trebuia să intru, să le iau presiunea de pe umeri, să o iau asupra mea. Cu Gaz Metan voi sta pe bancă, voi sta pe bancă la următoarele meciuri. Copiii chiar sunt buni, dar au nevoie de mai multă încredere”. Din partea Ceahlăului nu a venit niciun reprezentant pentru interviul obișnuit, de după joc.

Mihai STOIAN

Viitorul – Ceahăul 2-0

Tănase (29), Mitriţă (53)

Viitorul: Balauru – Nikolov, Daminuţă, Mamele, Mitrea – Pană, Benzar – Andelkovic (Nedelcu – 73), Tănase, Mitriţă (Cârstocea – 70) – Bonilla (Mărkuş – 53)
Rezerve: Căbuz – Piţ, Marin, Neacşa
Antrenor: Bogdan Vintilă
Ceahlăul: Jovic – Dumitraş, Marc, Ichim, Slavickas – Clonin, Achim – Ad. Gheorghiu (Popadiuc – 63), Cârjan (Mândruşcă – 72), Chitoşcă – Pavel (Ştefănescu – 46)
Rezerve: Calancea – Cazan, Onciu, Ţepeş
Antrenor: Florin Marin
Eliminaţi: Nikolov (71) / Mândruşcă (90+5)

Articolul precedentSindicaliștii din Sănătate intră la negocieri
Articolul următorScandal în PP-DD Neamț

3 COMENTARII

  1. Lume, lume, iata noua cooperativa a fotbalului romanesc: trio-ul de exceptie care jongleaza cu retrogradarea (altor echipe) si sunt oameni de omenie: Steaua, Viitorul si Ceahlaul!!! Un circuit al punctelor mai evident nici ca se putea!!! Iar toata lumea e fericita, momentan!
    P.S. Va mai aduceti aminte acum 13-14 ani cand regele Hagi il facea pe Pinalty blatist ordinar si cancerul fotbalului romanesc…sa-l intelegem, la cat de prost sta cu dictia, n-avem pretentii sa stea mai bine cu memoria mai ales ca INTERESUL POARTA FESUL, nu?!
    DNA-ul doarme sau se face ca lucreaza, ca deobicei…

Comentariile sunt închise.