0:00

Vești bune pentru rezidenții de la Spitalul din Piatra Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiMedicii specialiști, foști rezidenți, care au rămas la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț după ce și-au dat examenul de specialitate, au posturile asigurate și, pe cale de consecință, și salarizarea.

Consiliul Județean Neamț a aprobat, la ședința din 28 februarie, noua organigramă și statul de funcții ale spitalului, prin care 43 de medici și asistenți medicali vor fi plătiți cu salarii mai mari, potrivit promovării în grad, începând cu data de 1 martie 2018. Între aceștia, și cei 7 medici specialiști, foști rezidenți, care la începutul anului au avut emoții legat de posibilitatea concretă de a avea posturile asigurate la Piatra-Neamț și care au obținut, la acea vreme, garanțiile verbale ale Consiliului de Administrație al spitalului.

Aprobarea funcțiilor s-a făcut doar cu condiția ca diferența salarială să se încadreze în bugetul de cheltuieli cu personalul al spitalului, lucru întărit printr-o adresă oficială trimisă de Spitalul de Urgență în luna ianuarie. Conform documentului, suma necesară fondului de salarii pentru acest an, în valoare de 157.000 lei, este asigurată prin finanțarea de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru medici și asistenții medicali, iar pentru cei 8 medici rezidenți și un farmacist rezident ai spitalului diferența de aproximativ 7.600 lei este suportată de Ministerul Sănătății.

Managerul interimar al Spitalului Județean ne-a declarat că sumele aferente creșterilor salariale pentru proaspeții medici specialiști și primari și pentru asistenții medicali care au promovat profesional, dar și pentru toți medicii și asistenții care de la 1 martie anul acesta beneficiază de veniturile mărite conform grilei pe anul 2022 au fost prinse în bugetul pe acest an. „Noi am făcut calculele inclusiv cu aceste majorări, le-am transmis la Casa de Asigurări de Sănătate, finanțarea de acolo vine, vom vedea cum se vor suplimenta fondurile și ce va fi exact abia în luna aprilie, când vom primi salariile pe luna martie”, a spus dr. Cristina Iacob Atănăsoaie. Din cele 43 de cadre medicale care au promovat profesional, doi sunt medici primari (oftalmologie și medicină legală) și 19 asistenți medicali din diverse secții.

(C.I.)

Articolul precedentLocuri de muncă pentru bugetari: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
Articolul următorACTUALIZARE Femeie moartă în incendiu, la Borlești
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.