0:00

Din bătătura instituției cu trei litere s-o transpirat un zvon după care unul din favoriții procurorilor mai nou, altminteri om cu foncție de la noi și cu belele aferente, o decis să se facă ceea ce o seamă de inși numesc sifon. Asta, probabel, în speranța ușurării consecințelor pentru care este sub lupa celor den instituție. Acuma, chestia cu zicala ulciorului care merge la fântână e una, dar mai gingaș e la o seamă de pretenari din civilie, care figurează pe lista lui nenea cu sifonu și la care fibrilația este la cote de alarmă, când se gândesc la trecut.

 La supermarketu sfințit de conducerea târgului cu cetate, se pare că este un goz strecurat în investiție, pentru că atunci când s-o făcut o murit un om, recent o seamă de creștini s-o luat la păruit, de jurai că e competiție de box. Cum aghiazma nu poate fi trecută în contabilitate, se vede treaba că mai marii magazinului scuipă în sân să nu se mai petreacă ceva care să le știrbeze imaginea locului. Acuma, noi zicem că o feștanie riguroasă nu ar fi de neglijat, că și smeritele fețe trebe să trăiască, bașca de cercetat, dacă nu o fost vreun bai cu terenu pe care s-o făcut ori vreun voodoo făcut de vreun nemulțumit.

 Cum după război apar vitejii, după pârjol apar experții. Aflați mneavoastră că de vină, mai nou, pentru păpălaia din piața centrală, o fost comercianții care nu și-o ignifugat produsele inclusiv cele vegetale, ca să nu mai vorbim de celelante. Dacă ar fi fost așa nu luau foc, dar nici nimeni nu făcea mâncare din ele fără slujbe. Mai mult cică și vânzătorii de pepeni e suspecți. Că pepenii are 99 la sută apă și deci ar fi trebuit să fie folosită la stingerea focului, evident separat de coajă. Produsele din carne sunt cele mai periculoase, pentru că atunci când dă focu-n ele, emit mirosuri care produce ploaia în gură și oamenii fug pe unde apucă să manânce ceva, inclusiv cei plătiți să păzească de primejdii. Acuma judecați și mneavoastră, cum o să coaceți cartofi, ceapă, roșii, ardei, copănele, fleici ignifugate fest, ca să nu mai facă prăpăd când se închid sistemele de alarmă și paznicii umblă lela.

Articolul precedentPiaţa Centrală – adevăratele duhori vin din altă parte
Articolul următorÎntr-o duhoare de nedescris / Cercetările din hala Pieţei Centrale s-au încheiat