Un bărbat de 28 de ani, din judeţul Vaslui, şi-a petrecut noaptea de 5 spre 6 septembrie în arestul Poliţiei Neamţ, iar astăzi va fi dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de arestare preventivă. El a fost oprit în trafic, la 5 minute după miezul nopţii, în timp ce conducea un autovehicul pe bulevardul Republicii din Roman. Poliţiştii au constatat că ”şoferul” se afla sub influenţa alcoolului şi au procedat în consecinţă, în sensul că l-au testat, apoi l-au condus la spital, pentru recoltarea probelor de sânge. Surpriza suplimentară a apărut odată cu verificarea în baza de date, ocazie cu care s-a stabilit că tânărul nu are permis de conducere. Plimbarea prin Roman l-a costat, aşadar, pe vasluian un dosar penal. Şi are şanse reale să încaseze şi 30 de zile de arest, având în vedere faptul că reprezintă un pericolul public. (C.M.)

ub
pietricica turism