Pe data 1 iulie va avea loc a IV-a ediție a Festivalului Internațional “Copilăria un poem”, la Centrul Social-Cultural “Mihail Sadoveanu” din Vânători-Neamţ. Festivalul este un proiect inițiat de Liceul Tehnologic “Arhimandrit Chiriac Nicolau” din Vânători-Neamț, care are ca parteneri școli din străinătate (Polonia, Bulgaria, Spania, Ucraina, Republica Moldova, etc) dar și din țară (București, Suceava, Iași, Vaslui, Argeș, Olt, Botoșani, Galați, etc).

“Am decis să lăsăm o poartă deschisă tuturor copiilor care doresc să-și reliefeze motivația, încrierile fiind gratuite. Anul trecut ne-am bucurat de prezența a peste 450 de concurenți (consacrați sau începători), care, cu mic cu mare, s-au adunat în fostul Cămin Cultural, acum  purtând numele de Centrul Cultural Mihail Sadoveanu. 14  ore de competiție acerbă în care soliști din Galați, Constanța, Iași, Botoșani, Suceava, Focșani, Neamț au încântat prin trilurile lor splendide. Nu mică ne-a fost mirarea când, în presa gălățeană, a apărut un articol în care am fost înălțați pe un piedestal, munca noastră fiind răsplătită cu clasarea în primele trei festivaluri din țară. Pentru comuna noastră va fi o oportunitate, deoarece, cei care vin de departe, vor putea  cunoaște valoarea turistică a zonei”, ne-a spus prof. Doina Paga.

Înscrierile pentru această ediție continuă până pe 25 iunie, la oricare dintre cele 4 secțiuni: artă dramatică (teatru, recitare), interpreți de muzică ușoară și muzică populară, grupuri vocale și vocal-instrumentale, dansuri populare, moderne, de societate. Participanții vor fi răsplătiți cu diplome, medalii, trofee și mici surprize. “Efortul financiar este mare, de aceea ne-am bucura dacă ar exista oameni de suflet care să dorească să contribuie la fericirea acestor copii. Orice ajutor, oricât de mic, este binevenit”, a mai precizat prof. Doina Paga. Toate detaliile despre înscriere și participare le puteți afla la nr. de telefon 0741/486869. (C.T. STURZU)

pietricica turism