Penultima seară a ediţiei a 44-a a Vacanţelor Muzicale programează recitalul claselor de măiestrie. Vineri, 7 iulie, pe scena de la Teatrul Tineretului (de la ora 19:00), va avea loc un recital prezentat de către studenţii îndrumaţi de Verona Maier (clasa de muzică de cameră) şi Ion Bogdan Ştefănescu (clasa de flaut). De la ora 21:00, în Piaţa Turnului, trei muzicieni – în speţă Marcel Pavel, Vlad Miriţă şi Andrei Lazăr – vor prezenta un program muzical aparte. Cei trei tenori ne vor plimba prin lumea muzicii, interpretând arii din opere celebre. Prezentări ale artiştilor furnizate de Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”:

VERONA MAIER

Începe studiul pianului la vârsta de şase ani, la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice nr. 2 din Bucureşti, iar din 1975, devine elevă a Liceului de Artă „George Enescu”, pe care îl absolvă în 1980. În vara aceluiaşi an, este admisă la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde îşi încheie studiile la clasa de pian a profesoarelor Ioana Minei şi Ana Pittiş. În 1983, este deţinătoarea unei burse de studii din partea Guvernului francez pentru cursurile de pian ale Academiei de Vară de la Nisa. Este, în prezent, profesor universitar doctor la catedra de muzică de cameră și Prorector al Universității Naţionale de Muzică Bucureşti. Desfăşoară o bogată activitate artistică, materializată în recitaluri, concerte şi cursuri de măiestrie (Italia, Elveţia, Franţa, Ungaria, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Danemarca, Polonia, Suedia, Anglia, Cehia) şi participă la Festivalul Internaţional „George Enescu”, Festivalul Internaţional al Muzicii Noi şi Festivalul Artelor (Bucureşti), Festivalurile Internaţionale de la Palencia şi Santander (Spania), Festivalul „Festum Musicae” (Iaşi), Festivalul de Artă Medievală (Sighişoara), „Zilele Muzicii Româno-Americane” (Constanţa), Festivalul filmului elveţian (Bucureşti), Festivalul de Teatru Atelier (Sfântu Gheorghe), Festivalul „Max Deutsch” (Paris).

Alături de prestigioşi dirijori şi interpreţi din România şi din străinătate, apare în cadrul unor orchestre cum ar fi Orchestra de Cameră Radio, Orchestra de cameră „Simfonietta” sau Orchester Contemporary Opera Zürich, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Ansamblul „Concordia”. Manifestă o preferinţă deosebită pentru muzica de cameră, domeniu în care colaborează, între alţii, cu Daniel Kientzy (saxofon), Pierre Yves Artaud, Claudi Arimany, Alan Weiss, Virgil Frâncu (flaut), David Harris, Aurelian Octav Popa (clarinet), Remus Azoiţei, Florin Croitoru (vioară), Ioana Ostafi, (violoncel), Ion Ivan Roncea (harpă), Sarah Meredith, Elisabeth Lawrence (mezzo-soprane). Alături de Georgeta Stoleriu, Anca Iarosevici şi Robert Dumitrescu, face parte din formaţia de cameră „Studioul de Muzică Veche”, unde evoluează la clavecin şi percuţie. A realizat înregistrări şi a participat la numeroase emisiuni pentru radio şi televiziune, fiind prezentă pe şapte CD-uri realizate în ţară şi în străinătate. Este o prezenţă constantă la „Vacanţele Muzicale” de la Piatra-Neamţ, răspunzând cu amabilitate de fiecare dată când a fost solicitată. În 2004, a fost distinsă cu medalia „Meritul cultural – clasa I”, de către Preşedinţia României.

ION BOGDAN ŞTEFĂNESCU

S-a născut în oraşul Câmpina, judeţul Prahova, la data de 25 aprilie 1969. Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală – secţia Flaut – la clasa prof. Virgil Frâncu (1993), obţine diploma de „Master of Music” la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA (1995), unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. În paralel cu studiile de masterat, a activat, în cadrul Universităţii Illinois, în calitate de asistent al prof. Alexander Murray (1994 – 1995). Este doctor în muzică din anul 2002, când a obţinut înalta calificare profesională la Universitatea de Muzică din Bucureşti, cu lucrarea intitulată „Tehnici şi timbralităţi arhaice în creaţia contemporană pentru flaut” avându-l ca profesor îndrumător pe compozitorul Octavian Nemescu. După terminarea studiilor universitare, a fost angajat în calitate de cadru didactic la catedra de Flaut a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a activat între anii 1993-1998. Din 1998 până în prezent, este membru al Orchestrei Filarmonice „George Enescu” din Bucureşti, unde ocupă funcţia de prim flautist, şef de partidă. Din anul 2007 este şi solistul Filarmonicii “Banatul” din Timişoara. Activitatea artistică şi-a început-o de la vârsta de paisprezece ani, în 1983, când a debutat ca solist, pe scena Ateneului Român, într-un concert de Vivaldi, acompaniat de Orchestra Tineretului Bucureştean. Din anul 1983 şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică, ce a constat în nenumărate recitaluri şi concerte, în România şi în străinătate: Anglia, Franţa, Spania, Cehia, Coreea de Nord, Japonia, SUA, Ungaria, Italia, Germania, Olanda, Elveţia, Suedia, Norvegia. A participat la o serie impresionantă de festivaluri naţionale şi internaţionale: „George Enescu”, ediţiile 1985, 2003, 2005 (în dublă ipostază: de solist şi de dirijor al Orchestrei de Cameră Radio), 2007, 2009 (invitat cu două recitaluri), 2011, 2013, Culture Escape (Elveţia, 2007), Zeit für Musik (Bayreuth, Germania, 2006), Festivalul Steingreber (Bayreuth, Germania, 2006), acestea fiind doar câteva exemple. A primit importante şi onorante distincţii pentru meritele sale artistice: „Diploma și medalia de excelență” acordate de UNIMIR”, 2013; „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, medalie conferită de Preşedintele României, 2011; Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare, acordat formaţiei camerale „Trio Contraste”, al cărui membru este, 2009; Premiul Revistei „Muzica” pentru interpretare, 2009; Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare solistică, 2007; Medalia „Meritul Cultural” conferită de Preşedintele României, 2004. Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania” şi „Profil” şi al ansamblului „Barock Orchestra”. Este, de asemenea, membru al trioului „Contraste” şi al cvintetului de suflători „George Enescu”.

Raluca Elena OUATU

S-a născut la Piatra Neamţ în septembrie 1982, a început studiul pianului cu prof. Mihaela Spiridon şi Mircea Dan Răducanu la Liceul de Artă din oraşul natal. A continuat la Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” din Bucureşti, cu prof. Magda Stănescu, Marcela Nistor, Ioana Minei, Ana Pitiş. A absolvit cursurile de licenta, masterat si doctorat in cadrul UNMB, sub indrumarea Prof. Univ. Dr. Dana Borsan. In prezent este Lector Univ. Dr. al Univesității Naţionale de Muzică din Bucureşti. A beneficiat de burse de studiu in  Germania-Munchen clasa prof. Walter Krafft, in Polonia – Universitatea de Muzica Karol Lipinski, clasa prof. Grzegorg Kurzynski, in Lituania-Vilnius clasa prof. Jurgis Karnavicius, şi Italia – Cuneo. Este laureată a numeroase concursuri naţionale (Baia Mare, Arad, Ploiesti, Odorheiu Secuiesc, Bucureşti, Tulcea, Focşani, Bacău) si internaţionale (Carl Filtsch-Sibiu, Jeunnesses Musicale-Bucureşti, Grecia-Konterteum, Italia-Tortona, Polonia-Antonin). Personalitatea şi talentul său deosebit manifestat pentru domeniul muzicii de cameră şi al acompaniamentului,   au propulsat–o către   o carieră deosebită în aceste domenii, fiind invitată ca acompaniator oficial in cadrul Concursului şi Festivalului Internaţional George Enescu, a Concursului  Internaţional J M Events  Romania 2011, 2012, 2014 a concursurilor şi cursurilor  Internaţionale de Dirijat Orchestră Micul Paris – Bucureşti 2010, 2011, 2012 şi Jeunesses Musicales 2012, 2013,  2014 a susţinut masterclass-uri pentru personalităţi ca Rony Rogoff ( SUA ),  Michael Martin Kofler ( Germania ),  Hedwig Swimberghe ( Belgia ), Rockwell Blake ( SUA ), Liora Maurer  ( SUA ), Marcin Habela (Elvetia), Lucas Meachem ( S.U.A.), Sivia Marcovici,  a colaborat cu Orchestra si Corul Filarmonicii de Stat George Enescu Bucureşti, cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestrele de tineret Camerata Regală şi Orchestra Română de Tineret, Orchestra Filarmonicii din Israel, sub conducerea Maestrului Zubin Mehta, Corul Naţional de Cameră Madrigal, Bucharest Brass Ensemble şi nu în ultimul rând este o prezenţă încântătoare în cadrul ansamblurilor camerale de renume.

A susţinut recitaluri solo  şi concerte în tară şi in străinătate (Spania, Italia, Germania, Austria, Franţa, Elvetia, Republica Moldova, Polonia, Lituania). A concertat alături de Orchestra Simfonica Malaga,  Classical Orchestra Andaluzia, Orchestra Mellilla, Orchestra Internationala de Tineret-Italia, Filarmonica Natională Serghei Lunchevici-Chişinău, Bucharest Symphonic Pops,  Filarmonicile din Bacău, Iaşi, Botoşani, Craiova, Sibiu, Brasov, Targovişte, Râmnicu-Vâlcea, Oradea, Ploieşti, sub bagheta dirijorilor  Ovidiu Balan, Alexandru Iosub, Bogdan Vodă, Samuel Muni, Juan Paulo Gomez, Ignacio Pilone, Octav Calleya, Ilarion Ionescu Galati,  Constantin Adrian Grigore, Maria Angeles Rozas Carballo. A participat la cursurile de maiestrie ale pianistilor Mihai Ungureanu, Walter Krafft, Viniciu Moroianu, Vincenzo Balzzani, Arkady Sevidov-Moscova, Gabriel Amiras, Shoshana Rudiakov. A înregistrat un CD în Germania, cu Beethoven – Concertul pentru pian si orchestră nr 1.

************

ANDREI LAZĂR

Distins cu Marele Premiu la Concursul naţional de lied „Ionel Perlea”, precum şi cu Premiul II la Concursul naţional de interpretare a liedului românesc, tenorul Andrei Lazăr este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică (2007). A debutat la Opera Naţională Bucureşti cu rolul principal Caţavencu, la premiera mondială a lucrării „O scrisoare pierdută”, de Dan Dediu. Are în palmares numeroase apariţii în recitaluri în Bucureşti.

A colaborat cu Opera Comică pentru Copii, cu care a participat la turnee în ţară şi străinătate. A participat la producţiile din cadrul Festivalului internaţional al artei lirice Sibiu (2009-2011), ale Festivalului tinerelor talente, Râmnicu Vâlcea (2011) şi ale Festivalului „Bucureştii lui Caragiale”  (2012).

MARCEL PAVEL

S-a născut pe 4 decembrie 1959, în satul Independenţa, judeţul Galaţi. Artistul face parte dintr-o familie de muzicieni. A început studiile muzicale la şase ani, în clasa a IV-a, înscriindu-se Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Câmpulung Muscel (jud. Argeş), la violoncel şi pian . A urmat Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Piteşti, studiind în paralel în particular percuţia, iubind foarte mult stilurile de muzică rock şi jazz-rock. Este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti – secţia Canto clasic. În urma experienţei căpătate de-a lungul acestor ani, în vara lui 2000 a devenit un artist cunoscut la nivel naţional lansându-se cu melodia “Frumoasa Mea” compusă de Ovidiu Komornik. Despre “Frumoasa Mea” artistul spune că speră să rămână mult timp în inima românilor. Albumul “Frumoasa Mea” a fost vândut în douăsute cincizeci de mii de exemplare, fapt pentru care i s-a acordat „Discul de Platină”. A colaborat cu numeroase personalităţi din show-biz-ul românesc şi internaţional – Monica Anghel, Sanda Ladoşi, Luminiţa Anghel, Nico, Andra, Bodo, Laurenţiu Cazan, Elena Cârstea, Lavinia – ex Spicy, soprana Mihaela Stanciu, soprana Irina Iordăchescu, soprana Crina Zancu, Toto Cutogno, Boney M (în concert la Chişinău, în 2006), Smokie (în concert, la Craiova, 2007) precum şi cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu” condusă de Iosif Prunner şi Big Bandul Radio condus de Ionel Tudor. A fost membru al formaţiei “Riff” şi în anul 1981 a efectuat un turneu de şase luni împreună cu formaţia” Semnal M”. În prezent este compozitor şi poliinstrumentist, cunoscând chitara bas, contrabasul, violoncelul, pianul şi percuţia. A susţinut nenumărate turnee în străinătate: Olanda, Germania, Italia, Belgia, Franţa (Paris), Elveţia (Lausanne, Geneva), Austria, Polonia, Egipt, Israel, Statele Unite ale Americii, Spania, Portugalia, Grecia, Turcia, Cipru, Estonia, Republica Moldova. În 2002 a câştigat selecţia naţională pentru Eurovision 2002 alături de Monica Anghel cu piesa “Tell me why”. În finală s-au clasat pe locul nouă, cea mai bună poziţie a României în concurs de până atunci.

VLAD MIRIŢĂ

Este născut pe 2 august 1981 în oraşul Târgovişte. La îndemnul mamei sale, s-a înscris la cursurile de canto clasic ale Şcolii de Arte “Octav Enigărescu” din oraşul natal. În anul 2002, la Festivalul „Mamaia”, câştigă Locul I la secţiunea debutanţi. Astfel începe cariera în lumea muzicii uşoare şi devine primul artist român care a abordat stilul crossover sau pop-opera. Angela Gheorghiu îl invită să cânte alături de ea în Concertele de Gala (Sankt Petersburg, Torre del Lago, Cortona, Zilele Bucureştiului (2009).

Împreună cu Nico, reprezintă România la Concursul Internaţional EUROVISION 2008 — Belgrad. Devine solist al Operei Naţionale din Bucureşti (ianuarie 2006) Premiul I la Festivalul internaţional pentru voci de tenor Traian Grozăvescu în Lugoj. Premiul FIDOF — Festivalul internaţional de muzică pop „Slaviansky Bazaar”, Vitebsk (Belarus, 2004).

pietricica turism