0:00

Un medic cardiolog foarte apreciat a decis să vină la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Neamț. Dr. Răzvan Mihai Presură s-a înscris la concursul organizat pentru un post în secția cardiologie și dosarul său a fost admis.

Unul din cei mai apreciați cardiologi vine la Spitalul Judeţean Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Dr. Răzvan Mihai Presură

„Este un medic tânăr foarte apreciat și de colegi, a lucrat la noi prin contract de gărzi și acum va da concurs. Data concursului urmează a fi stabilită, în funcție de programul profesorului de la Iași care va face parte din comisie. Ne bucurăm că tot mai mulți medici aleg spitalul nostru”, a declarat dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, directorul medical al SJU Piatra Neamț.

Dr. Răzvan Presură este medic specialist și are competență în ecografia transtoracică. S-a specializat în cardiologie la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași, pe perioada rezidențiatului urmând și un stagiu de șase luni în Franța. În numai doi ani de când tânărul medic profesează la Piatra Neamț, în clinici private, și la Roman de un an, el este apreciat și de pacienții săi.

Unul din cei mai apreciați cardiologi vine la Spitalul Judeţean Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn alt post ce va fi ocupat la concursul organizat de spitalul județean în perioada următoare este cel din secția reumatologie. Va fi un concurs strâns între cei doi candidați admiși la proba dosarelor: dr. Elena Presură, soția medicului cardiolog Răzvan Presură, și dr. Constantin Vlad Ilaș. Data pentru acest concurs nu s-a stabilit, încă.

Extrem de atractiv este și postul de biolog scos la concurs pentru Laboratorul de analize medicale al spitalului. Nu mai puțin de 7 candidați și-au depus dosarele, iar șase vor intra în competiție, după ce unui candidat i-a fost respins dosarul din cauza unui document referitor la un extras din Revisal.

„Am înțeles că acest candidat, care este din alt județ, nu avea documentul din Revisal ștampilat, iar când a retrimis documentul complet fusese depășit termenul anunțat pentru completarea dosarelor de concurs”, a precizat dr. Atănăsoaie. Cei șase biologi rămași în concurs sunt publicați în lista de pe site-ul spitalului:

https://zch.ro/wp-content/uploads/2018/10/sjun-concurs-biolog-1.pdf

(C.I.)

Articolul precedentTentativa de omor de la Colibele Haiducilor: 4 ani de închisoare
Articolul următorUn bărbat cu coloana ruptă a fugit de la locul accidentului
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.