0:00

Patru persoane au protestat sâmbătă, 13 mai, la Piatra Neamț, pe o ploaie torențială, împotriva destituirilor directorilor de la principalele instituții de cultură din județ. Manifestanții cer revenirea asupra deciziilor luate și reinstalarea pe funcții a celor trei directori: Adrian Alui Gheorghe (Biblioteca ”G.T. Kirileanu”), Iulian Ghercă (Compexul Muzeal Județean Neamț) și Liviu Timuș (Teatrul Tineretului), chiar dacă aceștia au picat evaluarea și, între timp, vineri, 12 mai, s-au desemnat și noii manageri ai celor trei instituții nemțene, respectiv Mihaela Mereuță la Bibliotecă, Dorin Nicola la Muzeu și Gianina Cărbunariu la Teatru.

Revenind la protestul de sâmbătă, la care nu a participat nici măcar unul din cei trei care au inspirat acțiunea, Andrei Carabelea, inițiatorul mitingului, a declarat pe pagina sa de Facebook că ”4 oameni, 2 umbrele, câteva cărți și mii de picături de ploaie au protestat astăzi față de politica bocancului în cultură.

Să lămurim un lucru: nu este vorba despre nume. Nu este vorba despre domnul Adrian Alui Gheorghe, despre domnul Liviu Timuș sau despre domnul Iulian Ghercă (fiecare dintre dumnealor își pot apăra singuri valoarea și reputația). Este vorba despre un principiu”.

Și despre meteo… (A.M.)

 

Articolul precedentSărbătoare la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș”
Articolul următorEfectele ploilor în județul Neamț: 35 persoane evacuate, 23 localități afectate
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.