0:00

Un nemțean candidează la șefia Federației Române de Atletism, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiStabilit de ani buni la Brașov, nemțeanul Florin Florea va candida pentru funcția de președinte al Federației Române de Atletism (FRA). El a fost propus pentru șefia acestui for de cluburile CSM Brașov, Farul Constanța și Ceahlăul Piatra Neamț. Florin Florea s-a născut la 25 octombrie 1964, în comuna Mărgineni din județul Neamț. Descoperit de antrenorul Ion Iorga în 1982, devine în scurt timp multiplu medaliat în probele de viteză. „Florin Florea a fost considerat cel mai rapid alergător de performanță dat vreodată de județul Neamț”, după cum spunea tehnicianul Ion Iorga pentru Dicționarul performanței sportive in județul Neamț. „A fost cel mai interesant experiment al școlii atletice nemțene: depistat aproape la 18 ani, se impune în sală, cu 7,08 sec. la 60 m în întrecerea juniorilor unu”.

Alegerile pentru desemnarea conducerii FRA vor avea loc la 21 aprilie. Florin Florea a mai ocupat în trecut funcția de secretar general al atletismului românesc. Ceilalți contracandidați ai săi sunt: Traian Badea, în prezent vicepreședinte FRA, campioana olimpică la maraton Constantina Diță-Tomescu, Monica Iagăr, fosta campioana națională la săritura în înălțime, Constantin-Cristinel Iacoban, președintele Atletic Club Iacris București și Constantin-Gabriel Obreja, terapeut în recuperare sportivă, fost membru al staff-ului medical al FRA. Actualul președinte, Ion Sandu, nu s-a înscris pentru un nou mandat. (Ana MOISE)

Articolul precedentBronz pentru Maxim și Potoschi
Articolul următorCandela de Înviere i-a adus moartea
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.