0:00

Un cal, un porc şi o oaie – arşi de vii din cauza furajelor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn incendiu de amploare a izbucnit, în seara de 27 iunie, într-o gospodărie din satul Vădurele, comuna Alexandru cel Bun. Pompierii au fost anunţaţi la ora 22:00, iar cel care i-a sesizat a precizat că grajdul din curte, care a luat foc, este foarte aproape de casă. La intervenţie au plecat 12 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu 4 autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD, iar când au ajuns la gospodăria din Vădurele au constatat că ardeau grajdul, fânăria, bucătăria de vară şi magazia.

„Flăcările se ridicau la peste 15 metri deasupra fânăriei şi cuprinseseră o porţiune din acoperişul casei, iar elemente din faţada casei erau deja degradate din cauza temperaturii”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

„Având în vedere înălţimea flăcărilor, scânteile produse de incendiu şi direcţia vântului (nu de mare intensitate, dar care purta scânteile aruncate de incendiu la înălţime), era în pericol şi o casă vecină. Pompierii au oprit extinderea arderii în podul casei, au protejat cealaltă locuinţă şi au continuat cu operaţiuni pentru stingerea incendiului, reuşind să îl lichideze în jurul orei 00:40”.

Flăcările au distrus în totalitate grajdul şi fânăria, care erau din lemn şi se întindeau pe o suprafaţă de 140 mp, 4 tone de furaje, 30 mp din acoperişul casei, bucătăria de vară şi magazia, care aveau în jur de 40 mp. Au ars, de asemenea, bunurile din interiorul anexelor şi trei animale – un cal, un porc şi o oaie. După ce-au stins incendiul, pompierii au stabilit că focul a izbucnit din cauza autoaprinderii furajelor. La intervenţie au participat 23 de pompieri voluntari şi localnici.

Tot în seara de 27 iunie, pompierii de la Detaşamentul Piatra-Neamţ au mai avut o intervenţie la Căciuleşti, comuna Girov, unde au ars o casă din lemn şi bucătăria de vară, care era lipită de construcţia principală. De această dată, incendiul a izbucnit din cauza unui televizor lăsat în priză, care a luat foc. Construcţiile, care aveau 50 mp, şi toate bunurile din interior s-au făcut scrum. (C.M.)

Articolul precedentANM: Canicula ia… pauză de COD GALBEN!
Articolul următorInculpaţii „Microsoft” – sub control judiciar, termen – la toamnă
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.