izotec

Un impuls „educativ” al unui bărbat de 61 de ani, din satul Holm, comuna Pînceşti, era cât pe ce să se încheie cu o crimă. Bărbatul şi-a petrecut seara de 9 decembrie bând acasă până târziu. După ora 23:00 a apărut şi fiul lui, în vârstă de 20 de ani, care băuse la bar. Amândoi erau în starea în care n-ar fi trebuit să poarte nicio discuţie „educativă”. Tatăl, însă, a socotit că este momentul să-i atragă atenţia fiului că a venit acasă târziu şi băut. A fost suficient ca băiatul să răspundă, pentru ca tatăl să se înfurie. A luat un cuţit de pe masă şi l-a înfipt în pieptul fiului său, în partea stângă, în apropierea inimii. Lama nu a atins cordul, însă a perforat plămânul.

Tânărul a fost transportat la Spitalul Roman şi operat de urgenţă, în cursul nopţii. În această dimineaţă, poliţiştii au anunţat Parchetul Roman, iar procurorul de caz a dispus aducerea la audiere a agresorului. Tot astăzi, un medic legist va examina victima şi va stabili dacă viaţa i-a fost pusă în pericol. În caz afirmativ, tatăl băiatului va fi reţinut sub acuzaţia de tentativă de omor. (C.M.)

ub
pietricica turism