0:00

 

ACTUALIZARE Copil de 15 ani înecat în Moldova – Ipoteză nouă: copilul s-a lovit de o piatră!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiACTUALIZARE: Atât primarul, cât şi viceprimarul de Gherăeşti ne-au declarat că băiatul s-a înecat după ce s-a lovit de o piatră de pe fundul apei.

„Când l-au scos, avea o vânătaie pe piept”, a spus vicele Aurel Ilieş.

„El s-a aruncat de pe mal şi a nimerit exact peste un pietroi, s-a lovit şi n-a mai putut să înoate. Nu ştim încă rezultatul necropsiei, că abia acum e la morgă la Roman, dar este o ipoteză plauzibilă. Zona este periculoasă pentru că, în ultimii ani, s-au făcut excavări în albie şi, deşi pare un fel de lac liniştit, fundul apei este înşelător. Din loc în loc sunt porţiuni adânci şi cine cade acolo iese numai dacă este înotător foarte bun. Păcat că s-a întâmplat aşa ceva cu un copil”.

Băiatul care a murit luni (25 mai) seara mai are un frate mai mare, care nu era cu el la scăldat. În ciuda pericolelor, în albia Moldovei se duce vara mai tot tineretul din sat.

„De când lumea şi pământul se duc tinerii la scăldat în Moldova, doar nu-i primul şi nici ultimul care a făcut baie acolo”, a declarat primarul Carol Bereşoaie.

„E adevărat, nu e nici primul care s-a înecat, dar eu cred că a fost un accident. Şi poliţistul mi-a spus că s-a lovit de-o piatră, aşa i-a fost soarta. Mare durere pe părinţi, oameni serioşi şi muncitori, care au crescut doi copii. Ăsta săracul era în clasa a şaptea, la anul trebuia să-şi aleagă un liceu, să-şi facă drumul în viaţă. N-a fost să fie! Taică-su când a aflat aseară că i-a murit băiatul, am crezut că-şi iese din minţi!”.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Un băiat de 15 ani, din Gherăeşti, care s-a dus cu mai mulţi prieteni la scăldat, luni după-amiază, s-a înecat în apele râului Moldova. Primul care a văzut că l-a luat curentul a fost un alt adolescent, care a dat alarma. Pe mal erau mai mulţi săteni, care încărcau nisip din albie, şi câţiva au sărit în apă şi au reuşit să scoată băiatul la mal. Era, însă, inert şi nu mai dădea niciun semn de viaţă. Au fost anunţaţi simultan pompierii şi ambulanţa, dar militarii n-au mai avut de ce să intervină. În schimb, a fost trimis la faţa locului un echipaj medical, cu doctor, de la Roman.

„În prezent medicul efectuează manevre de resuscitare”, a declarat, la ora 17,15, Mihaela Olaru, asistenta şefă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Neamţ. „Până să ajungă echipajul acolo, li s-au transmis indicaţii prin telefon oamenilor care se aflau pe malul râului şi aceştia i-au acordat băiatului primul ajutor”.

Conform protocoalelor medicale, dacă după expirarea timpului maxim de resuscitare nu apar semne vitale , este declarat decesul. Lucru care s-a și întâmplat la ora 17, 30. (C.M.; O.I.T.)

Articolul precedentConstantin Iacoban și societățile Consiliului Județean
Articolul următorBrateș : Atac de panică lângă casa în flăcări
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.