0:00

Echipele salvamont din zona Stațiunii Durău au intervenit, în week-end, pentru acordarea primului ajutor unor turiști care suferiseră traumatisme (un traumatism cranio-cerebral acut deschis ușor, un traumatism de bazin și un traumatism de membru inferior mai grav, pacientul fiind predat unui echipaj de ambulanță). De asemenea, un bărbat, care a suferit o luxație în timp ce se afla în apropierea Mănăstirii Cerebuc, a fost preluat de salvamontiști.

Turiști salvați de jandarmi și salvamontiști! Avalanșe în Ceahlău!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSpecialiștii din cadrul serviciului atrag atenția asupra faptului că, odată cu pătrunderea maselor de aer cald la altitudine și producerea inversiunii termice, pe unele fețe și jgheaburi, în special din zonele sudică și sud-estică, s-au produs avalanșe de mici dimensiuni. În alte zone pericolul este de gradul 5 din 5 și zăpada se va prăbuși în următoarele ore, existând deja fisuri mari în strat, vizibile în apropierea Cabanei Dochia.

”Pentru următoarele zile, sfatul nostru este să evitați ascensiunile pe traseele pe care exista riscul de a fi surprinși de avalanșe la traversarea jgheaburilor”, le recomandă turiștilor Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

Turiști salvați de jandarmi și salvamontiști! Avalanșe în Ceahlău!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDuminică seara (28.10), jandarmii montani au fost solicitaţi, prin 112, să intervină în sprijinul unor turişti blocaţi pe drumul axial (DJ 155F), între Izvorul Muntelui şi Staţiunea Durău. Era vorba despre 6 persoane, printre care și un copil de 7 ani, din Gura Humorului, judeţul Suceava, blocate în zăpadă cu autoturismul cu care se deplasau. Axialul este închis traficului rutier.

Turiști salvați de jandarmi și salvamontiști! Avalanșe în Ceahlău!, ZCH NEWS - sursa ta de informații„La orele 18,  jandarmii au reuşit să repună autoturismul pe carosabil, după care au condus grupul de persoane până în staţiunea Izvorul Muntelui, nefiind necesară acordarea de îngrijiri medicale. Jandarmeria Neamţ le reaminteşte tuturor peroanelor interesate de drumeţii şi deplasări în zona montană să se informeze temeinic cu privire la starea vremii şi a traseelor de deplasare pentru a preîntâmpina astfel de situaţii nedorite”, a declarat căpitanul Marius Gămănuț, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamț. (C.M.)

Articolul precedentPrimăria Roman a făcut economii de Sărbători
Articolul următorPromisiunile ministrului Andrușcă: 8 miliarde euro, autostrăzi, spitale, flotă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.