0:00

ACTUALIZARE Toxiinfecţie alimentară la seminar? DSP declanşează o anchetă!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiACTUALIZARE: Direcţia de Sănătate Publică Neamţ va declanşa o anchetă epidemiologică la Liceul Teologic de la Mănăstirea Agapia, informează directorul adjunct al instituţiei, dr. Daniela Marcoci.

„Vom merge atât la unitatea de învăţământ, cât şi la Spitalul de la Târgu Neamţ. Cazurile de intoxicaţie alimentară sunt extrem de complexe şi nu este în regulă că nu am fost informaţi despre această situaţie”, a declarat dr. Daniela Marcoci.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Cinci eleve de la Liceul Teologic, de la Mănăstirea Agapia, au fost transportate în toiul nopții, duminică, 17 ianuarie, de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță la Spitalul din Târgu-Neamț. La prima vedere, ambulanțierii au stabilit că elevele au suferit toxiinfecție alimentară.

Este vorba despre două fete de 18 ani, două de 17 și una de 16. Elevele au fost duse Urgenţele Spitalului Târgu Neamţ, au primit câte o perfuzie și s-au întors la internat. Cu toate acestea, directoarea liceului, Carmen Pîrleciu, care nu a fost de găsit la școală în momentul redactării articolului (ora 13.20 – n.r.), nu a raportat la inspectorat situația, crezând probabil că nu se va afla despre incident.

Inspectorul școlar general, prof. Viorel Stan, a aflat din alte surse, iar când a ascultat și varianta directoarei… s-a liniștit. „Am vorbit cu directoarea, pentru că am aflat și eu din altă parte. Aceasta mi-a explicat că este vorba despre 3 eleve, care acum sunt bine”, a spus inspectorul Stan.

Interesant este că nici la Direcția de Sănătate Publică Neamț nu au ajuns informații despre cazurile de intoxicație. Daniela Marcoci, directoarea adjunctă a DSP, s-a declarat revoltată deoarece, așa cum ne-a precizat, cei de la spital, dacă nu cei de la Seminar, ar fi trebuit să anunțe incidentul. „La noi nu a ajuns nimic. E prima oară când aud. Medicii trebuiau să raporteze către noi aceste cazuri. Nu știu de ce nu au făcut-o până la această oră. Mă interesez și vă spun despre ce a fost vorba”, a spus dr. Marcoci.

Până acum toată această secvență pare să fie trecută la rubrica diverse, chiar dacă această unitate școlară beneficiază și de o cantină. De asemenea, există și varianta ca fetele să fi servit ceva la o ieșire în Târgu-Neamț sau chiar să fi primit vreun pachet cu mâncare de acasă. Desigur că aceste variante sunt doar ipoteze, care apar în urma atitudinii conducerii școlii, aparent mai mult preocupată de a nu face cunoscut cazul și altor instituții ce ar putea să le calce pragul.

Dar la Mitropolie or fi anunţat? (Marian TEODOROF)

Articolul precedentANM: Vremea în intervalul 18 – 31 ianuarie – Ger, apoi ninsori!
Articolul următorNu toată lumea se teme de ger! Unii practică înotul!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.